Curse Tarom anulate. Blocaj pe Aeroportul Otopeni
Mai multe curse ale companiei Tarom au fost anulate, sute de oameni fiind nevoiți să stea în noaptea trecută în aeroport în așteptarea unei soluții de la operatorul de zbor.
Este vorba despre cursele spre Cairo, Amman, Beirut și Budapesta, care au fost anulate după miezul nopții.
Unii călători, nevoiți să doarmă pe jos în Aeroport, spun că au fost anunțați că zborurile au fost anulate și se caută alternative pentru ca aceștia să ajungă la destinații.
Surse din companie Tarom au pus această situație pe seama lipsei de personal.
În ultimii doi ani, de la companie au plecat aproximativ 60 de angajați. În prezent, compania nu are piloți de rezervă, de exemplu Boeing are cu 20 de piloți mai puțini față de numărul minim necesar.
În prezent, majoritatea piloților din Tarom au deja oferte de angajare la companiile concurente.
Potrivit piloților, au fost și sunt forțați să încalce Codul Muncii care obligă la doar cinci zile consecutive de zbor și două libere. Piloții zboară șase și chiar șapte zile consecutive nefiind acoperiți de nimic, în pontajul lor apar doar cinci zile și zilele suplimentare nu sunt plătite conform legii
Potrivit ultimelor informații, și azi ar urma să fie anunțată anularea altor curse, tot din cauza multor piloți indisponibili.