Cursul BNR: Dolarul coboară la un minim al anului 2024, euro egalează maximul istoric la care a mai fost pe 5 iulie
Leul s-a apreciat luni faţă de dolarul american, cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,5090 lei pentru un dolar, un nivel minim record al anului 2024.
Faţă de sfârşitul săptămânii trecute, cursul dolarului a scăzut cu 1.54 bani, de la 4,5278 lei vineri.
În acest an, cursul mediu al dolarului a fost de 4,5952 lei.
Pe de altă parte, euro este luni la maximul istoric faţă de leu, cursul BNR fiind stabilit la 4,9773 lei pentru un euro, un nivel record care a mai fost înregistrat pe 5 iulie.
Faţă de vineri, euro a fost cotat în creştere cu 0,19 bani, de la un curs de 4,9754 lei.
În 2024, cursul mediu al euro a fost de 4,9742 lei.
Recuperarea euro faţă de dolar a fost remarcabilă
Recuperarea euro faţă de dolar a fost remarcabilă, paritatea fiind susţinută de aşteptările conform cărora ratele dobânzii de politică monetară vor începe să fie reduse cât de curând, chiar din septembrie, şi într-un ritm mai rapid.
Chiar din primăvară, Fed a început discret programul de restrângere a masei monetare din piaţă, un prim pas în direcţia reducerii dobânzii.
De asemenea, evoluţia randamentelor şi acţiunilor din SUA susţine slăbiciunea dolarului, care ar putea începe tranziţia către un nou ciclu.
Aurul se scumpeşte
Gramul de aur s-a scumpit luni cu 3,95 lei, până la 362,5709 lei.