Curtea de Apel București s-a pronunțat asupra cererilor lui Călin Georgescu
După ce luni a dezbătut, mai multe ore, într-o atmosferă tensionată, Curtea de Apel București s-a pronunțat, în ultima zi a anului, asupra contestației formulate de Călin Georgescu referitoare la invalidarea primului tur al alegerilor prezidențiale.
Deliberările de la Curtea de Apel au avut loc într-o atmosferă tensionată. Mai multe sute de susținători ai candidatului au manifestat în fața instanței. Alții au pătruns și pe holuri.
În același timp, un susținător al lui Călin Georgescu a transmis amenințări, prin intermediul Facebook, judecătoarei Cristina Ardeleanu, care a instrumentat dosarul.
În condițiile date, instanța nu a putut pronunța o soluție și a dispus amânarea cauzei.
Pronunțarea a avut loc abia marți, 31 decembrie. Curtea de Apel București a respins toate cererile formulate de Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept. Sentința nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs, în termen de cinci zile, la Curtea de Apel București.
Motivarea Instanței
Motivarea instanței sună astfel:
„ Respinge excepţia nelegalei constituiri şi compuneri a instanţei, invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca neîntemeiată. Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude. Respinge restul cererilor de intervenţie accesorie, ca inadmisibile. Respinge cererile de intervenţie principală, ca inadmisibile. Încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile de la dosar. Respinge restul probelor solicitate de contestatori, ca neconcludente. Admite excepţia de inadmisibilitate invocată de intimatul Serviciul Român de Informaţii în privinţa excepţiei de nelegalitate a documentelor desecretizate Anexă la documentul nr. 791180/04.12.2024 şi Anexă la documentul nr. 791184/04.12.2024. Respinge excepţia de nelegalitate invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca inadmisibilă. Admite excepţia de inadmisibilitate invocată de intimatul Serviciul Român de Informaţii în privinţa excepţiei de nulitate a documentelor desecretizate Anexă la documentul nr. 791180/04.12.2024 şi Anexă la documentul nr. 791184/04.12.2024. Respinge excepţia de nulitate invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca inadmisibilă. Admite excepţia de inadmisibilitate invocată de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă în privinţa excepţiei de nelegalitate a documentului declasificat nr. 2081968/04.12.2024. Respinge excepţia de nelegalitate invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca inadmisibilă. Admite excepţia de inadmisibilitate invocată de intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă în privinţa excepţiei de nulitate a documentului declasificat nr. 2081968/04.12.2024. Respinge excepţia de nulitate invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca inadmisibilă. Respinge excepţia tardivităţii invocării excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a Biroului Electoral Central, invocată de contestatoarea Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept, ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Biroului Electoral Central, invocată din oficiu şi de reprezentantul Ministerului Public. Respinge cererea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană care a rămas fără capacitate de folosinţă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata Autoritatea Electorală Permanentă, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata Autoritatea Electorală Permanentă, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimatul Guvernul României, ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Apărării Naţionale. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Statul Major al Apărării şi Şeful Statului Major. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Serviciul Român de Informaţii. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Preşedintele României. Respinge cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 5 zile de la pronunţare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 31.12.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.”