Cutremur în industria IT din România: Salariile scad și se fac concedieri masive

Publicat: 18 mart. 2025, 21:21, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Cutremur în industria IT din România: Salariile scad și se fac concedieri masive
Foto: kanald.ro

Sectorul IT este zguduit din temelii. De la concedieri masive și o ofertă mai mică de joburi pe piață, până la scăderea salariilor chiar și cu 1.000 de lei după eliminarea facilităților fiscale, au afectat această ramură.

Multe companii străine au decis să își închidă sucursalele de la noi din țară, sau să reducă numărul de angajați în contextul în care inteligența artificială a înlocuit sarcinile multor IT-iști. Iar restructurările nu se vor opri aici, apreciază analiștii.

Sectorul IT a fost lovit de concedieri masive după ce Inteligența Artificială a preluat o parte din sarcinile angajaților.

Un exemplu ar fi Oracle România care în ultimii ani a concediat 655 de angajați. Și NT DATA și-a micșorat numărul de angajați cu 2%, iar Endava România, una dintre companiile cu cei mai mulți angajați și-a redus personalul cu 5% anul trecut. Unele firme și-au închis de tot sucursalele din orașele României.

O cunoscută companie internațională care dezvoltă jocuri video și-a închis de tot biroul de la Cluj și a disponibilizat 136 de angajați.

Ce spun cei implicați

Cristian Pop, specialist IT: „Companiile străine au plecat din Cluj unele, altele se gândesc de două ori dacă să deschidă birouri aici, cu situația geopolitică de la graniță. Angajări se fac puține, se caută alte roluri, în general, și singura constantă rămâne schimbarea din domeniu.”

Doru Șupeală, consultant marketing IT: Vedem deja foarte multe demonstrații că inteligența artificială poate să facă o parte consistentă din munca unui inginer de software.

Mihai Fuia, angajat IT: „Mulți oameni sunt dați afară din companii, unele au crescut mult și își dau seama că nu mai pot plăti atâția oameni și mulți tineri își găsesc tot mai greu un post la o firmă.”

Iar concedierile nu se vor opri aici. Potrivit PwC HR Barometru, 45% dintre angajatorii din sectorul IT și telecom preconizează o reducere a numărului de angajați anul acesta, iar ofertele de joburi sunt în scădere deja cu peste 20%.

Doru Șupeală, consultant marketing IT: „Cred că ne aflăm într-un plin proces de reașezare, în care o parte dintre companiile existente nu vor rezista și vor dispărea. O altă parte, cea mai mare probabilă, a companiilor din industria de IT se va adapta, își va schimba modelul și va schimba funcționalitățile și modul de a vedea lucrurile și va continua să existe, dar probabil cu efective mai mici.”

Salariile sunt în scădere în sectorul IT, după ce Guvernul a decis să elimine facilitățile fiscale. Astfel, salariul mediu net în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei a fost, în ianuarie, în jur de 11.400 de lei, cu peste 700 de lei mai mic decât în decembrie.