12:31 • ACTUALITATE
Cutremur în România, vineri dimineață, în zona seismică Vrancea
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/03/Cutremur-1.jpg)
Un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora 6:13, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 142 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 55 km nord-vest de Buzău, 59 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 60 km est de Braşov, 68 km vest de Focşani, 68 km nord-est de Ploieşti şi 96 km nord-est de Târgovişte.
De la începutul lunii aprilie, în zonele seismice Vrancea şi Oltenia au avut loc 26 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,6 pe Richter.
Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.