Dacian Cioloș, despre cazul premierului Cîțu: „E o problemă gravă de etică, de morală”
Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, spune că evenimentul din urmă cu 20 de ani în care premierul Cîțu a fost prins la volan, în Statele Unite, sub influența băuturilor alcoolice, este „o problemă gravă” care trebuie lămurită de PNL și președintele Klaus Iohannis.
„E o problemă gravă. Chiar dacă nu are consecințe juridice, pentru că au trecut 20 de ani, e o problemă de etică, de morală. Așteptăm clarificări de la partenerii noștri de guvernare, de la PNL, care au propus candidatul. Am vrea să știm și dacă președintele Iohannis a avut cunoștință sau nu în momentul în care l-a desemnat pe Florin Cîțu premier”, a declarat Dacian Cioloș pentru Ziarul de Iași.
Și purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuț Moșteanu, a declarat vineri, la Digi24, că „e o problemă de moralitate și de încredere pe care premierul Cîțu trebuie să o rezolve împreună cu colegii săi din PNL, cu președintele Klaus Iohannis”.
Picătura care a umplut paharul
Liderii USR PLUS au discutat joi seara, în ședința Biroului Național, despre scandalul în care este implicat premierul. Potrivit unor surse participante la discuții, „scandalul cu episodul din Statele Unite a fost picătura care a umplut paharul”. Potrivit surselor citate, mai mulți lideri ai Biroului Național, atât din USR, cât și din PLUS au avut o reacție „vehementă” la adresa premierului și chiar au solicitat să i se ceară demisia. „S-a discutat chiar și de o moțiune de cenzură”, susțin sursele citate, potrivit digi24.ro.
Revolta din partid a fost însă stinsă rapid când membrii biroului de conducere au analizat opțiunile pe care le au și au constatat că o solicitare de demisie a fi respinsă rapid de premier, iar o moțiune nu ar putea fi votată de parlamentarii USR PLUS.