Dacian Cioloș: Mi-am informat colegii din Renew că renunț la președinția grupului. Mâine voi merge la Strasbourg
Preşedintele ales al USR PLUS, Dacian Cioloş, transmite că luni va merge la Strasbourg şi va discuta cu membrii Renew Europe despre alegerea unui noi lider al grupului din Parlamentul European.
„Am anunţat asta încă din campanie. Mi-am informat deja colegii din grupul Renew că renunţ la poziţia de preşedinte al grupului. Mâine voi merge la Strasbourg să am o discuţie directă cu ei, cu preşedinţia grupului, ca să organizăm şi acolo alegerile pentru preşedintele grupului şi voi fi aici – acesta e pariul pe care l-am făcut cu mine însumi şi aceasta e promisiunea pe care am făcut-o celor care m-au votat„, a arătat Cioloş într-o conferinţă de presă susţinută, duminică, la sediul partidului.
El a menţionat că îşi doreşte ca, în urma alegerilor din 2024, USR PLUS să devină principalul partid pe segmentul de dreapta al spectrului politic.
„Obiectivul este să fim pregătiţi pentru 2024, să devenim principalul partid pe dreapta. Asta înseamnă că trebuie să creştem partidul, să îl întărim şi din punct de vedere al vocii publice şi din punct de vedere al numărului de membri. Asta înseamnă să consolidăm filialele, să constituim filiale noi, să aducem membrii noi, să ne organizăm în aşa fel încât aleşii noştri, la nivel local – consilieri locali, consilieri judeţeni, primarii – să primească sprijin din partea partidului, pentru că ei sunt vocea USR PLUS la nivel local. Şi, evident, vom vedea în perioada următoare – următoarele zile, săptămâni – dacă reintrăm la guvernare sau în opoziţie şi, în funcţie de asta, vom vedea cum ne organizăm prezenţa publică la nivel naţional„, a spus Dacian Cioloş.