Dacian Cioloș vrea o evaluare a activităţii Guvernului, pe ministere
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat marţi că o evaluare a activităţii Guvernului trebuie făcută, iar angajamentele pe principalele măsuri politice pe care actuala coaliţie şi le-a asumat, dar nu le-a rezolvat – desfiinţarea pensiilor speciale, depolitizarea administraţiei publice şi desfiinţarea SIIJ – vor putea fi reluate după încheierea campaniei interne din PNL şi USR PLUS.
„Trebuie făcută evaluarea activităţii Guvernului. Ce înţeleg eu prin această evaluare? Avem un program de guvernare, ne-am angajat la nişte măsuri, inclusiv la nişte reforme, unele cu angajament politic general, altele care ţin de diferite ministere şi ideea va fi să verificăm ce anume s-a făcut şi nu s-a făcut. Sunt măsuri politice importante, suntem cam tot acolo de unde am plecat, cu pensiile speciale, am desfiinţat doar pensiile speciale la parlamentari, în rest, suntem cam tot acolo. Cu depolitizarea administraţiei publice suntem cam tot de unde am plecat. Cu desfiinţarea SIIJ, ştiţi situaţia. Acestea sunt trei subiecte foarte importante şi sper eu ca din toamnă încolo, după ce se termină campania asta internă, să putem să ne luăm nişte angajamente politice pe aceste măsuri”, a precizat Cioloş, după şedinţa de coaliţie.
El a fost întrebat cum se poate face o evaluare, când există posibilitatea schimbării premierului.
Cât priveşte obiecţiile premierului Florin Cîţu referitoare la faptul că nu ar exista suficientă reformă în ministere, Cioloş a susţinut că în ministerele arondate USR PLUS s-a început reforma.
„La ministere din USR, mai mulţi miniştri au început lucrul ăsta. La Ministerul Sănătăţii, numirile la conducerea spitalelor se fac pe bază de concursuri, s-au schimbat consilii de administraţie şi se organizează concursuri; la Ministerul Transporturilor, Cătălin Drulă a început deja, ştiu că şi Claudiu Năsui a început la unele companii. Sunt proceduri care au fost începute, o să vedem şi rezultatele”, a conchis Cioloş.