Daea, dezamăgit de prețurile de la târgul din curtea MADR: Numai scumpături (foto)
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că preţurile la alimente au început să scadă şi vor continua și în perioada următoare. La târgul organizat în curtea instituției prețurile sunt, însă, destul de piperate, dovadă că și clienții cumpără mai puțin. Mai mult, nici oferta nu se mai face la kilogram, ci la suta de grame, că atât își mai permit românii, acum.
„Eu spun că preţurile s-au liniştit, o parte din ele au scăzut. Dumneavoastră la televizor daţi în fiecare seară şi iată că aseară era la un post de televiziune, nu spun la care şi nici nu spun care supermarket a anunţat că s-au făcut reduceri de preţuri, iar dumneavoastră aţi făcut această publicitate şi bine că aţi făcut-o, ca să ştie oamenii. Iată un semnal bun şi din acest punct de vedere am siguranţa că şi celelalte preţuri vor avea acelaşi comportament de scădere la produsele care sunt acum pe piaţă”, a declarat, miercuri, Petre Daea, la deschiderea Târgului de Primăvară din curtea ministerului.
Realitatea de la târg bate, însă, afirmațiile ministrului. Ca să vă faceți o idee, iată și care este nivelul prețurilor la produsele aduse de la Cluj: brânză de burduf cu ceapă și mărar – 75 lei/kg, caș de oaie maturat 9 luni – 175 lei/kg, cârnați de casă cabanoși uscați – 75 lei/kg, slănină afumată – 55 lei/kg, cascaval afumat – 55 lei/kg, cârnați de Mangalița – 45 lei/kg, mușchiuleț Mangalița – 70 lei/kg și jumări – 75 lei/kg sau ceva specialități – pâine cu pastă de jumări – 10 lei/felie.
La prima vedere nu putem să nu remarcăm că s-au ieftinit jumările care erau 120 de lei de Crăciun, iar acum se vând cu 7,5 lei suta de grame, așa că dacă n-ați prins de sărbători, măcar de mucenici să apucați să le gustați.
Dincolo de trufandale, ministrul a vorbit și de fenomenul de speculă.
„E adevărat că acum este un sortiment, este această ceapă, dar nu trebuie să ne învârtim în jurul cepei şi să absolutizăm că preţurile au luat-o razna. E adevărat că au speculat un moment şi am spus foarte clar: nu trebuie să speculaţi acest moment. Noi suntem legaţi acum de toate informaţiile de pe planetă şi dacă într-o parte se spune că au crescut preţurile, iată că unii se gândesc, că dacă au crescut acolo, de ce să nu crească şi aici”, a spus Daea.
Ministrul Agriculturii a deschis miercuri Târgul de Primavară organizat de Asociaţia „Produs de Cluj” în curtea instituţiei.