22:56, 31.12.2024 • ESENȚIAL
Daea s-a dus de urgență la Izbiceni, la o sesizare legată de un așa-zis ”spray” folosit de producători (Video)
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/05/daea_izbiceni-2.jpg)
Legumicultorii din Izbiceni, unul dintre cele mai cunoscute bazine legumicole din țară, s-au trezit, joi, în solarii cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o vizită fulger, organizată, după câte se pare, în urma unei sesizări cum că producătorii de aici ar folosi un spray pentru a da impresia că roșiile sunt coapte.
După scandalul roșiilor de la Glodeanu – Sărat, unde până la urmă Corpul de Control al ministrului a dat verdictul că nu sunt probleme pentru consum, acum, Daea s-a dus de urgență la Izbiceni.
Se pare că ministrul ar fi primit o sesizare că legumicultorii apelează la substanțe interzise pentru a grăbi coacerea. Mai precis, ar fi vorba de un spray care odată folosit dă impresia că tomatele sunt coapte, înainte de a merge la vânzare, potrivit Gazeta Nouă.
Daea a inspectat solariile mai multor producători și a luat probe din şase ferme, urmând ca rezultatele analizelor să fie făcute publice când vor fi gata.