Dan Barna își lansează vineri candidatura la președinția USR PLUS. De ce crede că ar trebui să fie votat
Dan Barna își lansează, vineri seară, candidatura pentru președinția USR PLUS. În cadrul evenimentului, ce va începe la ora 19.00, va fi prezentată și echipa care-l susține.
Recent, într-un interviu pentru TVR, acesta a explicat de ce crede că membrii USR PLUS ar trebui să-l voteze pe el:
„În momentul de față, USR PLUS e partidul modernizării României. E un lucru foarte, foarte evident, care a convins o parte importantă din electorat să ne acorde votul. E un proiect pe care l-am construit, în care cred foarte mult și sunt foarte optimist că înțelepciunea colegilor mei, că mereu prin aceste referendumuri și votul tuturor membrilor deciziile pe care le-am luat – fie că vorbeam de acele 1.000.000 de semnături pentru ”Fără penali în funcții publice”, fie că vorbeam de poziționarea pentru referendumul pentru familie, care a fost, de fapt, un referendum privind toleranța – au arătat că înțelepciunea de grup e cea corectă. Eu sunt optimist că colegii mei mă vor alege și sper să mă aleagă pe mine, pentru că acest proiect trebuie să meargă mai departe și am foarte mare încredere și energie să duc această construcție. E o organizație pe care am luat-o de la 1.000 de membri, acum suntem peste 60.000 și cumva zic că am și energia, și viziunea să duc proiectul mai departe”.
Întrebat dacă mai rămâne în funcția de vicepremier dacă ar pierde alegerile interne, Barna a răspuns: „Nu văd o legătură între cele două. Va fi o decizie a partidului şi am spus: eu nu am dramatisme în politică. Adică nu sunt: ”dom-le, dacă pierd, plec acasă, încep să plâng”. (…) Dacă vom decide să schimbăm ceva, nu am nicio problemă. Dar cred că proiectul acesta în stabilitatea guvernării e foarte important pentru şansa de a face reforme. Dacă după congrese intrăm din nou într-o dezbatere ”hai să împărţim ministere, hai să vedem pe cine pe unde punem”, mai ardem încă patru luni din care România nu va înţelege nimic”.
La șefia USR PLUS candidează Dan Barna, Dacian Cioloș și Irineu Darău. Spre deosebire de alegerile din PNL, aici nu vor vota delegații la congres, ci toți membrii partidului. Congresul va avea loc la începutul lunii octombrie, delegații acestuia urmând să aleagă membrii Biroului Național.