Europarlamentarul Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu – poziție tranșantă în conflictul din partid
Recentele scandaluri din interiorul PNL, care au culminat cu situația de la Timișoara, nu l-au lăsat indiferent pe liderul liberalilor din Giurgiu, unul din cei mai respectați și influenți liberali, europarlamentarul Dan Motreanu. Acesta afirmă, tranșant că „dacă unui singur membru PNL i se ia dreptul statutar la vot, atunci democrația noastră internă este în pericol, credibilitatea noastră scade și dezgustul față de politică crește”.
Într-o postare pe pagina sa oficială, liderul liberal afirmă:
„Timișoara este locul în care student fiind, în 1990, mă alăturam PNL.
Timișoara, așa cum am cunoscut-o, a fost și a rămas capitala Toleranței și a Armoniei, a Diversității de opinie, a Curajului, a Democrației.
Timișoara este locul de unde românii au reînvățat ce înseamnă Libertatea, inclusiv libertatea de a alege și a fi ales.
Timișoara a fost locul în care în 1990, la primele alegeri libere postdecembriste, PNL obținea un scor incredibil, de 32%, cu mult peste scorul de 7,06% obtinut la nivel național, devenind astfel nu doar capitala Revoluției, ci și a Opoziției, a Speranței că legăturile cu regimul de dinainte de ’89 se vor rupe.
PNL Timișoara este din fericire, chiar și azi, mult mai mult decât un spectacol confuz, plin de emoție, furie sau iritare, așa cum a părut zilele acestea.
PNL Timișoara este o organizație în care activează sute de tineri remarcabili, sute de colegi profesioniști și de bun simț, în care activează reprezentanți de seamă ai comunității.
Ca să dau doar câteva exemple: Octavian Crețu – Rectorul Universității de Medicină și Farmacie, Marilen Pirtea – Rectorul Universității de Vest, Nicolae Robu – fost Rector al Universității Politehnice, cel care iubește și este devotat Timișoarei și căruia nimeni nu îi poate anula reușitele din mandatele sale și, mai ales, meritul de a câștiga titlul de Capitală Europeană a Culturii; o organizație în care îl aștept din nou implicat pe vechiul liberal Ciprian Jichici, astăzi director regional la Microsoft sau unde Lucian Căldăraru, cetățean de onoare al Timișoarei, cel pe care o Românie întreagă îl cunoște ca fiind cel care a fluturat steagul Revoluției pentru a nu fi uitat vreodată sacrificiul făcut pentru libertate.
Pentru toate aceste sute de membri de mare calitate profesională și morală, PNL Timișoara are datoria de a-și găsi Liniștea, Demnitatea, Verticalitatea, nu prin excluderi, ci prin căutarea dreptății – a dreptății individuale, dar și a consensului, a valorilor, principiilor și ideilor care ne apropie și nu cele care ne despart.
Alegerile interne din organizații în această etapă nu sunt despre Ludovic Orban sau Florin Cîțu, acest duel ar trebui sa-l vedem după 10 august când ei își vor prezenta moțiunile. Ele sunt acum despre fiecare membru și despre proiectele noastre locale pentru fiecare cetățean sau comunitate pe care vrem să o reprezentăm, iar practicile, conduita noastră internă dezminte sau confirmă valori, identități, principii asumate.
De aceea, dacă unui singur membru PNL i se ia dreptul statutar la vot, atunci democrația noastră internă este în pericol, credibilitatea noastră scade și dezgustul față de politică crește.
Societatea românească are nevoie de modele, de repere, iar organizațiile PNL, mai ales cele din orașele mari universitare, precum Timișoara, București, Constanța, Cluj, Iași, trebuie să fie un exemplu pentru politica românească.
Să încurajeze tăria de caracter, care valorează mai mult decat orice funcție , să ofere motivații transparente, accesibile bunului-simț și Valori Nenegociabile care Unifică”.