15:09, 17.07.2024 • Bursa Zvonurilor
Dan Motreanu, viitorul ministru al Dezvoltării
Negocierile pentru formarea noului guvern sunt în plină desfășurare, dar câteva ministere au fost deja adjudecate, adică se știe ce partid va numi ministrul și cine va fi acesta.
Unul dintre acestea este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației unde la conducere va fi numit europarlamentarul liberal Dan Motreanu.
Potrivit informațiilor noastre, acesta este agreat de liberali, dar și de președintele Klaus Iohannis pentru faptul că organizația pe care o conduce, PNL Giurgiu, a obținut cel mai mare scor la alegerile parlamentare dintre toate organizațiile județene PNL.