Dan Petrescu, antrenor la Sepsi Sf.Gheorghe? Părerile sunt împărțite
Dan Petrescu ar fi curtat de Sepsi, a patra clasată în Liga 1 în acest moment. Petrescu este liber de contract după ce a plecat de la Kayserispor pe 23 februarie.
Sepsi a promovat în prima ligă în 2017, iar în primul sezon a evitat cu greu retrogradarea. Potrivit GSP, au existat deja contacte între Petrescu și oficiali ai lui Sepsi, dar Cornel Sfaiter e de altă părere.
Oficialul covăsnenilor a infirmat la Prox X zvonurile potrivit cărora clubul ar negocia cu Dan Petrescu.
Cornel Sfaiter a spus că Sepsi nu-și permite, în acest moment, să aducă un antrenor atât de valoros cum este Petrescu, până acum neexistând nicio discuție despre schimbarea lui Leo Grozavu de pe banca tehnică.
Nici nu s-a pus in discuție schimbarea antrenorului
„La Sepsi nu se schimbă antrenorii foarte repede. E o lipsă de respect față de Leo Grozavu fiindcă am cochetat cu o poziție bună, am fost pe locul 4… Dan Petrescu nu are nevoie de publicitate, e un antrenor foarte valoros, care a câștigat trofee în campionatul intern. E un antrenor care își dorește trofee. La momentul ăsta vă spun cu sinceritate că Sepsi neagă vehement o discuție cu Dan Petrescu.
Nici nu s-a pus în discuție schimbarea antrenorului. Suntem conectați la ce avem de făcut până la finalul acestui an. (…) Și Sepsi își dorește trofee, clubul a reușit lucruri mari de când a promovat, dar nu ne permitem un buget prin care să ne batem la campionat cu CFR, FCSB sau Craiova.
Noi vrem un echilibru, o stabilitate financiară, vrem continuitate și să ne batem cu cei mari. Dan Petrescu e un antrenor pe care Sepsi nu și-l permite în acest moment”, a declarat Cornel Sfaiter la Ora exactă în sport.
Petrescu are 53 de ani și a câștigat de patru ori campionatul din România: o dată cu Unirea Urziceni și de trei ori cu CFR Cluj.