Dan Vîlceanu, sancționat după bătaia din Parlament. Deputatul rămâne fără 50% din salariu
Dan Vîlceanu a primit o sancțiune dură în urma derapajului din Parlament. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis să îl pedepsească aspru pe deputat, după ce l-a jignit și lovit cu brutalitate pe Florin Roman. Printre măsuri se numără și înjumătățirea salariului.
Dan Vîlceanu, sancționat dur
Deputatul PNL Florin Roman a solicitat sancționarea lui Dan Vîlceanu, după ce acesta l-a agresat chiar în Parlament. În urma analizelor, Comisia juridică a luat o decizie la care deputatul Dan Vîlceanu nu s-ar fi așteptat.
Astfel, s-a stabilit sancţiunea maximă: tăierea a 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la 10 secunde, în plen, timp de 3 luni. Decizia nu este una definitivă, ci poate fi contestată de către Dan Vîlceanu.
Din imaginile făcute publice, se vede cum deputatul și-a agresat colegul, care s-a ales cu o lovitură puternică în zona nasului. Acesta nu a ripostat și nu a reacționat fizic la bruscare, pe motiv că nu a vrut să îi pună pe ceilalți colegi într-o ipostază neplăcută.
Florin Roman a mers la INML, unde a solicitat eliberarea unui certificat medico-legal. Nu a aflat de câte zile de spitalizare are nevoie, însă tot ce își dorește este ca agresorul să plătească pentru faptele sale.
Fostul ministrul îl bănuiește pe colegul său de breaslă că ar fi consumat substanțe interzise. Pentru a dezminte aceste zvonuri, îl provoacă pe acesta să facă analize de sânge, pentru a dovedi că era perfect lucid când a provocat scandalul, deși spune despre el că era „extrem de tulburat” şi avea o „privire extrem de ciudată”.
„Ceea ce a fost pentru mine şocant a fost reacţia domnului deputat Vîlceanu, o reacţie pe care eu personal nu pot să mi-o explic. Am văzut doar că este extrem de tulburat, că avea o privire extrem de ciudată.
Ne cunoaştem de foarte multă vreme… Când cunoşti un om, nu te poţi aştepta, dacă îl cunoşti bine, şi nu ştii cum să reacţionezi. (…) Eu nu vreau să fac speculaţii, dar cred că, pentru a înlătura aceste speculaţii, aşa cum eu am venit la Medicină Legală, cred că şi domnul Vîlceanu ar fi bine să facă dovada faptului că a fost el şi nu altcineva”, a afirmat Roman.
Florin Roman nu s-ar fi așteptat la o asemenea ieșire din partea colegului său, mai ales pentru că se cunoșteau de mult timp. Aveau relații foarte bune și nu s-ar fi gândit niciodată că situația putea să scape de sub control.