Dan Voiculescu agită apele în Coaliție! Negocierile dintre PSD și PNL s-au blocat
Ultimele negocieri dintre PSD și PNL au fost blocate, după ce partidul lui Dan Voiculescu, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), și-a prezentat pretențiile pentru alegerile europarlamentare!
Este blocaj din nou în Coaliție, iar cel care a agitat apele a fost Dan Voiculescu! Partidul acestuia, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), a solicitat trei locuri eligibile pe liste la alegerile pentru Parlamentul European, în schimbul sprijinului mediatic, potrivit unor surse citate de hotnews.ro. Aceste solicitări au dus în schimb la blocarea negocierilor.
Dan Voiculescu agită apele în Coaliție
Dar care sunt candidații pentru care PUSL vrea musai să obțină locuri eligibile pentru alegerile europarlamentare? Ei bine, unii dintre aceștia au mai avut mandate în Parlamentul European. Mai exact, se solicită locuri eligibile pentru Maria Grapini, Sabina Iosub și Lavinia Șandru la alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Social-democrații sunt dispuși să ofere un loc eligibil pentru Maria Grapini care, de altfel, a și apărut pe lista neoficială pentru europarlamentare a social-democraților. PSD-ul încearcă însă să îi convingă pe liberali să îi ”adopte” pe ceilalți doi pe lista lor scurtă.
„Social-democrații au pus-o pe Maria Grapini pe un loc eligibil în dreptul PSD. Celelalte două nume încearcă să le paseze pe lista PNL”, susțin sursele HotNews.ro.
Potrivit surselor citate, această propunere a dus la un adevărat război în rândul liberalilor, care oricum nu au mai mult de 7 candidați pe locuri eligibile. În aceste condiții, ședința Coaliției de luni s-a amânat pentru joi iar liberalii nu vor mai anunța lista candidațiilor PNL la congresul PPE care se desfășoară în perioada 6 -7 martie la București.