Dana Săvuică goală (FOTO)
Dana Săvuică și-a a postat de curând pe rețelele de socializare o serie de fotografii sexy. Astfel că toată lumea a început să se întrebe ce caută Dana Săvuică goală pe Instagram.
Dana Săvuică este cunoscută drept o persoană care se afișează cu măsură, excluzând cariera ei de fotomodel și prezentatoare TV. Iată însă că de curând „a rupt pisica”. Nu e prima oară când face așa ceva, e drept: ea e cea care a pozat pentru prima copertă Playboy din România în urmă cu mai bine de 20 de ani. Atunci s-a lansat revista sexy la noi în țară.
Dana Săvuică goală
Dana are acum 52 de ani, dar este la fel de sexy. Vedeta a postat la început de noiembrie, pe Insta, câteva imagini hot. Sunt fotografii în care apare goală în cadă, poartă doar un prosop pe cap, ruj roșu puternic și soarbe dintr-un pahar de șampanie.
Ce a vrut să demonstreze? Toată lumea s-a întrebat. „Pe 2 noiembrie 1954, Marilyn Monroe filma celebra scenă din cadă în filmul ‘Seven Year Itch’, pe lângă cea cu fusta ridicată la gura de metrou”, a scris Dana Săvuică pe rețelele de socializare.
Cine i-a făcut Danei Săvuică fotografiile
„Era măritată cu Joe DiMaggio, jucătorul de baseball care era extrem de gelos și posesiv. Filmul a avut un succes fenomenal, dar pentru căsnicia Marilyn Monroe-Joe DiMaggio a însemnat începutul sfârșitului!”, a mai scris Dana Săvuică.