Danezii le-au sacrificat, românii le au în proiect: Carpații vor fi repopulați cu nurci
Zoo Brașov va intra într-un proiect european de repopulare a Carpaților cu nurci. Aleșii locali au aprobat, în decembrie 2020, un acord de principiu pentru participarea în acest proiect european.
Potrivit documentului, la finalul anului 2022 ar urma să se construiască infrastructura pentru centrul de reproducţie de la Zoo Braşov, în anul 2023 vor fi aduse exemplarele, urmând ca o parte să fie eliberate în anul 2025. Pentru acest proiect sunt alocați aproape 200.000 de mii de euro.
Proiectul de reintroducere a nurcii europene în Carpații Românești este inițiat de către Fauna și Flora Internațională și Societatea Română de Sălbăticie.
Proiectul a fost acceptat spre finanțare de către Comisia Europeană prin LIFE Nature and Biodiversity și are un termen scurt de depunere, potrivit Radio România Actualități, care citează Radio Târgu Mureș.
Peste 15 milioane de nurci au fost sacrificate în Danemarca, începând din noiembrie 2020, după s-a descoperit că o mutaţie a coronavirusului a fost transmisă între aceste animale şi oameni.