Daniel Baciu, anunț așteptat de toți pensionarii: ”Se întâmplă la 1 ianuarie”

Publicat: 19 aug. 2024, 13:17, de Autor: Andrei Ceausescu, în SOCIAL , ? cititori
Daniel Baciu, anunț așteptat de toți pensionarii: ”Se întâmplă la 1 ianuarie”

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a declarat în direct la Antena 3 CNN că toate pensiile din sistemul public vor înregistra o creștere începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit acestuia, noua lege a pensiilor prevede un mecanism clar și predictibil de indexare, care va asigura majorarea pensiilor anual, în funcție de rata inflației și de creșterea economică.

„Noua lege a pensiilor este mult mai simplă și mai predictibilă, având un mecanism clar de indexare. Dacă în trecut această indexare se făcea ad-hoc, acum avem un cadru stabil care garantează creșterea pensiilor de la 1 ianuarie, actualizată cu 100% din rata inflației și cu creșterea economică reflectată prin câștigul salarial mediu brut pe economie,” a declarat Baciu.

În urma recalculărilor efectuate în acest an, pensiile a 3,8 milioane de români, reprezentând aproximativ 83% din totalul pensionarilor din sistemul public, vor fi majorate începând cu 1 septembrie. Baciu a subliniat că aceste majorări vor varia de la 1% la 100%, cu o creștere medie în valoare nominală de 620 de lei.

Proceduri pentru pensionarii nemulțumiți de recalculare

Daniel Baciu a explicat și pașii pe care pensionarii trebuie să-i urmeze în cazul în care primesc o decizie de recalculare greșită. „Lucrurile sunt foarte simple. Dacă un pensionar este nemulțumit sau nedumerit de conținutul deciziei de recalculare, acesta poate depune o petiție la Casa de Pensii, poate merge la biroul de relații cu publicul sau poate solicita o audiență la conducerea Casei de Pensii pentru a cere informații suplimentare,” a precizat Baciu.

Pentru a gestiona mai eficient eventualele nemulțumiri, șeful Casei de Pensii a dispus alocarea unui număr suplimentar de funcționari la ghișee, astfel încât pensionarii să poată obține rapid răspunsuri la întrebările lor.