Daniel Baciu, anunț important despre pensii: urmează creșteri de peste 50%
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, vine cu un anunț important pentru români. După recalcularea din septembrie, aceștia vor avea parte de pensii mult mai mari. În unele situații, sunt așteptate venituri majorate chiar și cu peste 50% din valoarea inițială.
Pensii mai mari pentru români
Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a anunțat recent că pensionarii care au lucrat pe salariu minim pentru o perioadă îndelungată vor beneficia de creșteri semnificative ale pensiilor, unele chiar de peste 50%. Aceste majorări vor varia în funcție de stagiile de cotizare ale fiecărui pensionar.
Într-o declarație făcută pe micile ecrane, Daniel Baciu a explicat că pensionarii cu venituri mici, obținute după ani de muncă pe salariul minim pe economie, vor fi cei mai avantajați, pentru că vor vedea cele mai mari creșteri. El a subliniat că aceste ajustări sunt posibile datorită punctelor bonus acumulate, în special pentru cei care au lucrat peste 35 sau chiar 40 de ani.
Conform noii legi a pensiilor, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, peste 3.500.000 de pensii vor fi majorate, în timp ce aproximativ 1.500.000 vor rămâne la valoarea actuală. În perioada următoare, creșterile de pensii pot varia de la câțiva lei până la 2.000 de lei.
”Cei care au pensii mici, care au lucrat pe salariul minim pe economie pentru o perioadă lungă de timp, acolo creșterile vor fi foarte mari. Vor fi de peste 50%, în funcție de stagiile de cotizare”, a explicat Daniel Baciu la România TV.
De asemenea, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a explicat că „pensionarii care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creșteri mai mici, iar cei care nu au beneficiat de indice de corecție vor beneficia de creșteri mai mari. Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional”.
În prezent, angajații de la Casele de Pensii sunt ocupați cu recalcularea tuturor veniturilor pensionarilor din România, pentru a se asigura că toți beneficiarii vor primi pensii majorate la începutul lunii septembrie 2024.