Daniel Cadariu: Vom reporni în perioada următoare programul de internaționalizare a operatorilor economici români

Publicat: 28 iun. 2022, 15:31, de Ziarul Puterea, în Business , ? cititori
Daniel Cadariu: Vom reporni în perioada următoare programul de internaționalizare a operatorilor economici români
Cadariu

Programul de internaţionalizare a operatorilor economici români, care a fost oprit în anul 2020, va fi repornit în perioada următoare, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, la cea de-a 12-a reuniune a diplomaţilor comerciali, ce se desfăşoară în săptămâna 27 iunie – 1 iulie 2022, respectiv a reprezentanţilor economici ai României în străinătate.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort (MAT), remis miercuri AGERPRES, acţiunea cuprinde un ansamblu de evenimente şi analize dedicate stimulării exporturilor româneşti şi atragerii de investiţii străine şi turişti în România, prin intermediul consilierilor economici externi.

„La începutul mandatului meu am cerut ca prioritatea-zero a consilierilor economici externi să fie creşterea şi diversificarea exporturilor româneşti, pentru diminuarea deficitului comercial al României. Acest lucru se poate realiza, însă, doar printr-un parteneriat strâns şi productiv al sectorului public cu cel privat, prin mobilizarea companiilor româneşti producătoare de mărfuri şi servicii, cu sprijinul structurilor asociative de profil. Am deblocat programul de promovare a exportului (PPE). Pentru anul în curs au fost alocaţi în acest scop 70 milioane lei, pentru 62 de târguri şi expoziţii internaţionale şi 11 misiuni economice solicitate de mediul de afaceri. Dintre acestea, au fost realizate deja 29 de acţiuni. Vom reporni, în perioada următoare, şi programul de internaţionalizare a operatorilor economici români, program care a fost oprit în anul 2020!”, a afirmat Cadariu.

Prima zi a reuniunii a fost dedicată analizei activităţii de diplomaţie comercială şi punctării priorităţilor în materie de promovare economică externă.

Pe 28 iunie, s-a desfăşurat reuniunea consilierilor economici externi cu membrii Consiliului de Export şi ai Consiliilor Consultative pentru Turism, Antreprenoriat şi IMM-uri. Acţiunea a fost prezidată de ministrul Constantin-Daniel Cadariu, care a trecut în revistă evoluţiile din comerţul exterior al României, conjunctura regională şi mondială care îşi pune amprenta şi în acest domeniu, acţiunile iniţiate pentru sprijinirea mediului de afaceri din România pentru a face faţă provocărilor actuale şi, de asemenea, pentru promovarea mai intensă a exporturilor, investiţiilor străine şi a turismului românesc.

Reprezentanţii mediului de afaceri s-au referit la problemele cu care se confruntă firmele româneşti – mai ales în contextul actual – şi au formulat propuneri concrete privind orientarea şi derularea programelor de sprijin, dar şi pentru consolidarea cooperării cu ministerul, în vederea unei mai bune promovări pe pieţele externe.

Următoarele trei zile sunt dedicate întâlnirilor consilierilor economici externi cu reprezentanţi ai unui număr de aproximativ 200 de firme interesate să iniţieze sau să-şi sporească exporturile. Întâlnirile vor fi găzduite de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi reprezintă o facilitate pe care MAT o pune la dispoziţia mediului de afaceri, în vederea stimulării exporturilor de mărfuri şi servicii româneşti. Departamentul de Comerţ Exterior, prin Birourile de Promovare Comercial-Economică din străinătate, se află în permanenţă la dispoziţia oricărei firme din România interesate să pătrundă pe alte pieţe, asigurând asistenţă gratuită în acest sens.