Daniel Suciu (PSD) este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor
Deputatul social-democrat Daniel Suciu va ocupa funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Decizia a fost luată în cursul zilei de astăzi în urma votului din plen.
Votul a fost secret cu buletine de vot. Daniel Suciu a primit 205 voturi „pentru” şi 68 de voturi „împotrivă”. În ceea ce-l privește pe contracandidatul său, deputatul AUR George Simion, acesta a primit 24 de voturi „pentru” şi 249 „împotrivă”.
Daniel Suciu a spus că în luna decembrie se împlinesc 12 ani de când face parte din Parlamentul României.
Daniel Suciu: A fi în serviciul public este cea mai mare onoare pe care o poate avea un om
„Fix acum 17 ani intram în politică. Am mai îmbătrânit între timp, în schimb nu s-a schimbat motivaţia. Să ştiţi că a fi în serviciul public este cea mai mare onoare pe care o poate avea un om care alege acest drum în viaţă. Acest lucru, cu adevărat, nu s-a schimbat în ceea ce mă priveşte. Am mai greşit, chiar şi de la acest microfon, dar pană la finalul mandatului vă asigur de toată preţuirea mea. Rămân acelaşi om raţional şi echilibrat şi sper să fim împreună cu toţii aşa, chiar dacă ne aşteaptă o perioadă foarte complicată şi fierbinte din cauza alegerilor”, a menţionat Suciu în plenul Camerei Deputaţilor.
Alfred Simonis a anunțat că va renunța la funcția de președinte interimar al Camerei Deputaților de luni, 2 septembire. Social-democratul a venit cu precizări și a declarat că a recurs la această decizie pentru a putea prelua funcţia în care a fost ales, cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
”De luni, 2 septembrie, voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor, mă voi retrage necandidând la altă poziție din Parlamentul României. Am mai spus-o, las bucuros a treia poziţie la nivel naţional pentru prima poziţie în judeţul Timiş. Spuneam încă din campania electorală că nu voi renunţa la funcţia de preşedinte al CJ Timiş, după ce voi fi ales, primul pas este să renunţ la vreo funcţie din Parlament, pentru că ne apropiem încet de preluarea noii funcţii”, a declarat Alfred Simonis, joi, într-o conferinţă de presă.
Citeșe mai mult: Alfred Simonis: Din 2 septembrie voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor