Dar de ce nu vă comasați definitiv?
România trăiește într-o mare fericire. Vrerea cetățenilor muncitori ai patriei s-a întrupat în cea ce mai înțeleaptă decizie luată de Coaliție de când e ea pe pământ: comasarea! Dorința de veacuri a oamenilor a devenit realitate. Comasarea ne va ghida pe drumul cel drept și neabătut al țării.
Roadele câmpului vor fi mai bogate, fabricile vor da producție mai multă, minerii se se vor reactiva pentru a răspunde societății cu cât mai mult cărbune, iar petroliștii își vor sufleca mânecile pentru țiței îndestulător. Vine primăvara, păsările călătoare se vor întoarce din țările calde, cântecele copiilor voioși vor răsuna peste tot, și conducătorii nației, Ciucă și Ciolacu, pot spune că au făurit o lume mai bună, mai frumoasă și mai viguroasă. Ne-au norocit cu comasarea și ne-au îndeplinit visele de la origini și până încoace.
România devine un model de urmat și un exemplu că dacă dorești din inimă să înfăptuiești ceva măreț, cu care să intri în manualele de istorie, poți. A fost nevoie de ani buni, de muncă susținută, de efort maxim, pentru a duce la bun sfârșit sarcinile trasate de popor. Acesta și-a manifestat în foarte multe rânduri dorința da a trăi comasarea, de a o simți și de a o lăsa moștenire generațiilor viitoare cu un mare spirit de răspundere.
Nu putem să nu transmitem un gând bun către conducătorii noștri inspirați, iubitori, și preocupați de toate nevoile acestui popor. După ani de zile de conflicte, de sfadă între oamenii politici, între diverse interese oneroase, iată că de doi-trei ani suntem martorii unei schimbări epocale a societății.
S-au adunat frate cu frate, soră cu soră și camarad cu camarad spre realizarea unei liniști sociale atât de mult râvnită. Elementele negative și distructive încă își mai fac simțită prezența în societate, și împotriva acestora trebuie să fim o singură voce puternică. Demersuri precum verificarea doctoratului domnului Ciucă sau a certificatului de revoluționar al domnului Ciolacu sunt acțiuni ale unor structuri străine pentru destabilizarea ordinii din țară. Ca și dorința unora de a se cerceta averea prim-vicepreședintelui liberal care funcționează zilnic într-un Lamborghini și soția într-un Bentley. Chiar e nevoie de o astfel de jignire, de lovire a unui om care se știe că a făcut numai bine semenilor săi? De ce să pedepsim un biet polițist care a ucis o copilă pe trecerea de pietoni? Justiția a avut dreptate, ce căuta fata acolo, la momentul nepotrivit? Sunt desuete și acele voci care cer judecarea lui Ion Iliescu. Asta ne trebuie nouă acum? În loc să construim o societate și mai prosperă, ne pierdem vremea cu nonfapte, nonsubiecte, cu nimic…. Ce treabă avem noi cu doctoratele unora? Fiecare să-și vadă de ale lui, de doctoratul lui, dacă e cazul. Cum ne permitem să ne apropiem cu gândul critic de o înălțime a Bisericii Ortodoxe Române? Cum? E creștinește acest lucru? Vom fi iertați pentru acest păcat? Evident că nu!
Ideile rele trebuie să se desprindă de noi, pentru că azi trăim în comasare, în spirit și în dragoste. Păi nu i-ați văzut pe același prim rând Tudose cu Rareș, Bode cu Simonis, Firea cu Flutur, Borza cu… Borza??? Ce căuta Borza acolo? Vătaful Hidroelectrica? Ah, iar ne băgăm unde nu suntem îndreptățiți. Țara are nevoie de cât mai mult curent, de cât mai multă lumină. Și țara are nevoie de o comasare până la capăt. Chiar așa, ce mai așteptați, voi cei de la PSD și PNL? Să fie prin noi înșinele vechilor Brătineni comasat în numeroasa familie social-democrată, o simbioză de netăgăduit pentru viitorul strălucit al României.