Dascălii, ultima şansă de reformare a României

România eşuată, de care ne pomenea recent preşedintele Iohannis, arată din ce în ce mai jalnic, cu fiecare zi care trece. A devenit un Colectiv în care visurile, speranţele şi chiar vieţile oamenilor sunt mistuite de incapacitatea celor care conduc această naţie de a înţelege că nimic durabil nu se poate construi dacă nu există educaţie.
Din nefericire, România a eşuat din cauză că şcoala românească s-a transformat dintr-o adevărată industrie intelectuală, într-o simplă fabrică de diplome fără acoperire, care a oferit posibilitatea de parvenire a oligarhiei publice care a pus stăpânire pe România.
De 34 de ani încoace, de pe băncile şcolilor ies sute de mii de „intelectuali” cu diplome de doi bani, care, deşi habar nu au să se gospodărească pe ei înșiși, au reuşit să ocupe ranguri ministeriabile pentru a gospodări o ţară. Culmea este că tocmai aceste produse infame ale fabricilor de diplome fără merit, lipsite de morală, gata oricând să renunţe la scrupule, onoare sau demnitate personală, pentru a ocupa o funcţie de demnitate publică, au fost promovate mai întâi de dascăli, iar apoi de „nobilimea” oligarhiei publice, care face legea şi care a înţeles că poţi conduce mult mai uşor masele alături de oameni neşcoliţi, gata oricând să facă compromisuri.
Sistemul acesta ticălos, în care şcoala a transformat o minoritate incultă în diriguitori ai destinelor majorităţii, ne-a fost şi ne este fals prezentat ca fiind un real proces democratic.
Din nefericire, deşi vede şi înţelege că principiile care fundamentează acest sistem nenorocit se bazează pe minciună şi inechitate, românul de rând refuză să se implice într-o revoluţie a conştiinţelor luminate, care ar putea transforma din rădăcini România. M-am întrebat de mult ori care este cauza inacţiunii celor care au renunţat să se bată pentru ca educaţia să devină motorul reformei, necesară schimbării din temelii a sistemului găunos care a distrus României. Toţi pe care i-am întrebat de ce nu se bat pentru ca educaţia să îşi recapete strălucirea de altădată mi-au răspuns că s-au resemnat că acţiunea lor ar mai putea salva România eşuată.
Această inacţiune a majorităţii de a se lupta pentru România educată a fost abil speculată de facțiunile care compun oligarhia publică, tocmai pentru a se perpetua în jilţurile puterii. De acolo, de sus, aceasta oferă maselor inactive impresia că se bate pentru ca educaţia să fie o prioritate, când de fapt, lucrurile stau invers.
Dacă majoritatea nu va înţelege că, de fapt, nicio clasă politică nu va dori niciodată să aibă o populaţie educată, orice alte reforme promise de oligarhia publică care conduce destinele naţiei nu vor putea aduce niciun progres. Toate reformele vor fi doar nişte simple paleative care nu vor face decât să provoace şi mai multă agonie şi suferinţă. Dar slabe şanse ca acest lucru să se întâmple…
În lipsa unei acţiuni comune a majorităţii, mă aştept totuşi ca schimbarea să vină de la făcătorii de destine, de la dascălii care au simţit recent, pe pielea lor, că un sistem de educaţie care a tolerat improvizaţia, falsul şi impostura, ba chiar a răsplătit posesorii acestor „virtuţi” cu diplome, nu va putea genera nimic durabil. Ca atare, aştept ca, odată cu deschiderea porţilor noului an şcolar, dascălii să se bată cu toată puterea pentru reformarea din temelii a şcolii româneşti, care să poată genera, în timp, şi o reformă politică şi economică, cu un fundament sănătos, dar mai ales durabil.
Dacă şi dascălii vor mai accepta ca școala românească să rămână o simplă fabrică de diplome, care să fie doar instrumente de parvenire şi de obţinere a unor privilegii şi demnităţi, orice încercare de reformă care să scoată România la liman va fi sortită pe veci eşecului.