Datinile de Anul Nou, o stagiune de „teatru popular”. Cum a fost „folclorizată” o piesă a lui Matei Millo

Perioada Sărbătorilor de Iarnă este o stagiune de „teatru popular” care cuprinde alegorii transmise din generație în generație ca o modalitate de păstrare a identității și valorilor comunității, de la jocurile cu măști la teatrul cu haiduci, ajungându-se chiar și la „folclorizarea” unei piese de teatru scrise de Matei Millo, intitulată „Jianul, căpitan de hoți”, care în sudul Moldovei este la baza a două datini cu care e întâmpinat noul an, „Haiducii” și „Anul Nou”.

Conceptul de „teatru popular” include producţii dramatice populare, cele mai vechi de pe meleagurile noastre fiind jocurile cu măști din vremea tracilor de la nord de Dunăre, care sărbătoreau prin ritualuri cu măști solstițiile de iarnă și de vară și echinocțiile de primăvară și de toamnă.

Creștinismul a încercat să combată jocurile cu măști și travestirile, interzicând-le încă de la Sinodul al VI-lea de la Constantinopol, din anul 692, dar cu timpul, o parte din obiceiurile creștine au fost contaminate de ritualuri precreștine.

Cele mai cunoscute alaiuri: „Capra” sau „Brezaia”, „Jocul Ursului”, „Căiuții”, „Arnăuţii” și „Damele”

Tematica jocurilor cu măști a evoluat de la faza ritual-spectaculară spre spectacolul axat spre creaţia mimo-dramatică și apoi spre cea fono-dramatică. „Capra” sau „Brezaia” cunoscută în unele zone și sub denumirea „Turca” este jocul cu cea mai mare pondere în cadrul spectacolelor cu măști cu care e întâmpinat Anul Nou, fiind întâlnit pe tot cuprinsul țării, dar în special în Moldova, unde este mai frecvent întâlnit și are o mai mare mare varietate.

13:24, 12.12.2024 • ACTUALITATE

Anul Nou începe la Muse Royale. Fii parte din poveste!

De regulă, spectacolul cuprinde o parte introductivă în care se schițează portretul măștii, urmată de moartea aparentă a animalului și reînvierea acestuia prin descântecul „Blojului”, numit în funcție de zonă și „Moșul”, „Ciobanul” sau „Urâtul”.

„Capra” a exercitat o puternică influență asupra tuturor jocurilor cu măști. De la formele cele mai simple, cu 2-3 personaje, jocurile cu măști au evoluat spre forme mai complexe, de grup.

Vezi Galeria foto 8 Imagini

În funcție de regiune, este întâlnită o mare diversitate a grupurilor de colindători, denumirile acestora fiind date de la măștile în jurul cărora se constituie alaiurile, „Capra”, „Căiuții”, „Ursarii”, „Arnăuţii” sau „Damele”. Aceste grupuri de colindători se remarcă și prin recuzita și costumația specifică.

Spre exemplu, la „Căiuți”, un obicei din nordul Moldovei care ilustrează scene de luptă, fiecare membru al alaiului poartă costumul de căluţ cu fustă, pelerină, uneori clopoţei, sau basmale înflorate, coadă din fuioare de cânepă sau din coadă de cal, cămaşa, dar principalul element de recuzită este capul de căluţ din lemn sau din cârpă, purtat pe veşcă sau de sine stătător, ornamentat cu oglinzi, panglici colorate și urmuz (mărgele).

În comuna suceveană Valea Moldovei, copiii și adolescenții colindă cu clopoțelul și buhaiul, dar și cu capra, iar tinerii cu ursul, cu plugul ori cu diverse piese populare voievodale, cum este „Nunta”.

Dintre toate aceste obiceiuri, ,,Jocul ursului” este considerat de etnografi „cel mai spectaculos prin ingeniozitatea mișcărilor, prin pofta de viață, prin amestecul de grotesc și inocență ce biruie orice limite și face din oricare privitor un participant”.

Tinerii din alai se îmbracă în cojoace întoarse pe dos, iar pe față poartă o mască ce imită capul de urs. „Urșii” din alai sunt însoţiţi de toboșari și de muzicanți. Conducătorul lor este ,,Ursarul”, care poartă în mână un ciomag și ,,cântă” strigările pe ritmul cărora joacă „urșii” și „puii” lor, executând mai multe mișcări rituale, se urcă pe ciomag, se tăvălesc, se prefac că sunt fără viață, se ridică și se prind în horă, imitând mormăitul și pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile.

Piesa „Iancu, căpitan de hoți” a lui Matei Millo, „folclorizată” în „Haiducii” în Moldova, datină inexistentă în Oltenia  

Există și un caz interesant, în care subiectul unei piese de teatru a fost „folclorizat”, fiind transformat în datini cu care este întâmpinat Anul Nou. În sudul Moldovei, în comuna Rebricea, județul Vaslui, printre datinile Sărbătorilor de Iarnă sa află „Haiducii” și „Anul Nou”, două piese de teatru popular în care se remarcă varietatea elementelor coregrafice și muzicale exersate pe tradiții legate de obiceiurile Sărbătorilor de Iarnă.

Jocul „Haiducii” este specific satului Rebricea,  iar jocul „Anul Nou” este specific satului Drăxeni. Personajele din „Anul Nou” sunt „Căpitanul”, „Haiducul”, „Jianul”, „Vănătorul”, „Jidanul”, „Moșneagul”, „Anul Nou”, „Sortalina” și „Harapul”. În „Haiducii”, personajele sunt parțial aceleași, respectiv „Căpitanul”, „Haiducul”, „Jianul”, „Vânătorul”, „Moșneagul”, „Anul Nou” și „Sortalina”, lor adăugându-li-se „Anul Vechi”.

Aceste alaiuri sunt remarcabile prin costumația autentică, măștile și recuzita străveche, toate concurând la reînvierea atmosferei de sărbătoare a satului tradițional din zona folclorică a Bârladului.

La originea celor două obiceiuri, „Haiducii” și „Anul Nou” este piesa „Jianul, căpitan de hoți”, scrisă în 1850 de Matei Millo și I. Anestin, al cărui personaj principal este haiducul Iancu Jianu. Piesa fusese jucată în turnee prin localitățile din Moldova și a câștigat o mare notorietate printre spectatorii din orașe și târguri, devenind celebră și pentru intelectualitatea de la sate.

Un spectator impresionat de spectacol a avut ideea de a pune în scenă piesa lui Matei Millo, în satul lui, într-o „regie” proprie. Această viziune locală a intrat în folclor devenind subiectul celor două datini de Anul Nou.

Interesant este că, deși în cele două obiceiuri este vorba despre haiducul Iancu Jianul, din Oltenia, datina „Haiducii” este specifică folclorului din sudul Moldovei, în Vaslui, dar și în județul Galați, unde datina este numită „Jienii”, însă această datină este foarte rar întâlnită în Oltenia.