Datoriile imense ale chiriașilor din Portul Constanța: Unul singur deține 40% din creanțe
Pare greu de crezut, dar chiriile sunt încasate cu greutate în portul Constanta. La acest moment, CN Administrația Porturilor Maritime SA are de recuperat circa 70 milioane de lei, dintre care numai un singur grup de firme are de acoperit aproximativ 40% din creanțe.
La data de 31 august 2022, totalul creanțelor către Administrația Porturilor Constanța se ridica la 85 408 637 lei, sume care reprezentau datorii încă din 2019 față de companie, atât pentru chirii, cât și pentru utilități, au precizat pentru Ziarul Puterea, reprezentanții Administrației.
Toți cei care aveau restanțe de plată au fost notificați, acțiune în urma căreia datoriile pe partea de utilități au fost încasate integral, rămânând doar partea de chirii restantă. La data de 30 iunie 2023, totalul creanțelor se redusese la 69 313 647 de lei.
“Creanțele rămase sunt în curs de soluționare în instanță sau deja în stadiul executării silite, în vederea recuperării sumelor datorate către CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Au fost identificați 20 de mari datornici, care reprezintă 90% din suma totală a creanțelor, un grup de firme deținând cea mai mare parte din acestea, respectiv 39%”, a declarat pentru Ziarul Puterea Florin Vizan, directorul general al societății Administrația Porturilor Constanța.
Conducerea Administrației Porturilor Constanța nu a precizat și numele firmelor cu datorii.
Potrivit informațiilor prezentate în presă, cel mai mare datornic este SC Grup Servicii Petroliere (GSP), controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu.