De-ale Puterii: Alegeri 2024 – presimțiri electorale

Spațiul politic românesc este deja revendicat agresiv de curentul antioccidental. Asistăm la resuscitarea forțată a unor idei pe care le credeam depășite atunci când România a fost admisă în familia europeană. Iată că nu sunt, mai mult, se pare că toate chiftelele politice scăldate în sos rusesc vor trage tare în Bătrâna Europă, încercând să ne convingă de precaritatea proiectului european. Fără a propune, însă, nici o alternativă viabilă.

Discursul fundamentalist-neaoșist, aflat într-un trend ascendent astăzi, vine pe un fond emoțional propice, prefigurat de veșnicele nemulțumiri ale românului obișnuit față de tot ceea ce nu i se dă și configurat mai cu seamă de nivelul educațional național, în scădere dramatică. În plus, cei care recurg la incitarea sentimentelor antieuropene (și antiamericane, antidemocrație, antidiversitate, anti orice ne demonstrează în fiecare secundă că nu suntem nici prea harnici, nici prea viteji, nici prea primitori) mizează abil pe nevoia electoratului de a se război cu un inamic imaginar situat la înălțimea puterii sale de înțelegere. (Traian Băsescu și-a menținut o vreme popularitatea propunînd mereu câte un inamic ușor de identificat: Parlamentul, Justiția, Guvernul Tăriceanu șamd).

Pentru cei care atacă alegerile de anul viitor de pe pozițiile aproximative ale mândriei de a fi român, dar și neapărat creștin, neapărat ortodox, obligatoriu familist tradițional și, în general, dac liber, campania deja deschisă nu va fi una antisistem, toată muniția electorală se va consuma în direcția speculării unor convingeri deja formate într-o anumită peșteră a mentalului colectiv. De genul:

Europa are suflet rău, se știe.

23:05 • POLITICĂ

Mihai Tudose nu are încredere în Lasconi: Nu va ajunge în turul doi

22:36 • POLITICĂ

Semne de schimbare în PNL: Bolojan îi cere lui Ciucă să își asume rezultatele

Se amestecă mereu în treburile noastre.

Ne dă puțin și ne ia mult.

Ne controlează de parcă am fi copii mici.

Stă acolo la birou și ne spune nouă ce trebuie să facem.

Ne ține săraci ca să se îmbogățească ea.

Ne bagă pe piață tot ce nu se vinde la ea acasă.

Când ne primește la muncă, ne plătește mai prost decât pe-ai lor.

Ne pune să facem numai ca ea, de parcă noi n-am ști cum merge treaba la noi.

Ne cere să știm engleză și franceză de parcă ea vorbește româna…

…Și altele asemenea.

Credem, așadar, că nu va mai fi o campanie împotriva hoției și corupției sau pentru onoare și demnitate în politică, va fi un ansamblu comunicațional care se va centra pe umilințele permanente la care Europa supune România.

Această linie devine din ce în ce mai groasă pe zi ce trece și are din ce în ce mai mulți adepți. Europa asta obraznică și trufașă, Occidentul decadent care încă se crede mare și tare sunt moleșiți de propriul belșug. Momentul să dăm cu ei de pământ e bun pentru că sunt leneși și toleranți (nicidecum răbdători și cooperanți). N-o să se prindă la timp de ce facem noi aici. Așa că vor primi o lecție de patriotism pe care nu o vor uita niciodată. Inamicul electoral e convenabil și are alte treburi acum. Astfel încât mesajele viitoarei campanii vor țopăi zglobiu printre aceste deșeuri conceptuale.

Vizual, vom avea parte de ii înflorate și cămeșoaie de import China sau India, chimire haiducești, bundițe și broboade, măritate din interes cu eșarfe de partid și șepcuțe cu inscripții nătângi. Sufrageriile pe patru roți vor băga mult 4×4 pe cărările de munte ce duc spre nedei și inevitabilul miros de grătărel electoral, candidații încinși de atâta românism se vor prinde în sârbe, brâulețe și ciulendre îndrăcite, sufocând cu pupături de binecuvântare obrăjorii rumeni ai câte unui pui de dac. Incidentele electorale vor avea loc doar în limitele sumei decontabile alocate de partid pentru beuturică. Ce păcat, nu vom vedea serbările cu candidat decât înainte de campania electorală propriu-zisă. Adică în pre-campanie, cum se zice pe la noi. În campanie, conform unei legi de o stupizenie rară, trebuie să dai jos afișele, banner-ele, nu mai ai voie să arunci flyere sau pliante din avion, nici poze cu adversarul electoral surprins în brațele amantului/amantei… Iar spațiul de emisie dedicat mesajelor electorale, clipurilor, filmulețelor, a fost restrâns până acolo unde a devenit total irelevant. Un pic de vizual va mai defila prin social media, acolo parcă-parcă mai e loc să arunci câte un spotuleț, o glumiță, un colaj, o porcărioară. Ceva.

Platformele-program, fundamentul oricărei bătălii electorale serioase se vor dezbate doar în confruntări televizate cu un milion de restricții. De durată și de conduită, în principal, dar e suficient cât să nu înțeleagă nimeni nimic. Așa că vom lua act de intențiile reformatoare ale cutărei forțe politice doar datorită efortului door-to-door, în cadrul căruia ni se vor umple căsuțele poștale cu ofertele politice ale celor angajați să recupereze România în locul nostru dar, desigur, pentru noi.

Va fi, credem, o campanie anti

Din punctul de vedere al celor care vor adopta acest tip de discurs pentru a-și convinge alegătorii, varianta e atractivă și pentru că e oarecum mai simplu de construit și susținut la nivel comunicațional. E întotdeauna mai ușor să arunci cu pietre decât să edifici.

Anumite sondaje de opinie (realizate la comanda bla bla bla) se vor strădui să ne demonstreze că trend-ul despre care vorbim nu este copleșitor, că bunul-simț românesc încă guvernează participarea la vot. Nu ne vom lăsa influențați prea tare, recentele previziuni obținute prin sondaje s-au dovedit destul de departe de rezultatele concrete ale votării. Vom lua din aceste sondaje exact ceea ce ne convine. Vom urmări numai acele prezențe mediatice care ne convin. Sau pur și simplu vom ignora complet spectacolul electoral românesc, devenit din ce în ce mai trist.

Oricum va fi, e cert că opțiunile de vot se redefinesc în foarte mică măsura pe durata unei campanii electorale. E nevoie de bombe electorale lansate cu mare dibăcie (și cu mult sprijin din partea persoanelor foarte foarte bine informate) ca să se schimbe ceva în decizia de vot a fiecăruia. Bombe electorale zicem, cum a fost momentul în care Emil Constantinescu l-a întrebat pe Ion Iliescu, în 1996, dacă crede în Dumnezeu. Sau cea aruncată de Traian Băsescu în brațele lui Mircea Geoană, cu întrebarea dacă a fost cu o seară înainte în vizită la Sorin Ovidiu Vântu. De atunci sistemul a învățat să se protejeze mai atent, eliminînd tradiționala înfruntare finală în doi din agenda evenimentelor electorale ale candidaților la Președinție. Pentru că, uite, se poate lăsa cu bombe și-ți pleacă 5% din alegători peste noapte…

…Iar despre salarii și pensii nesimțite nu vor mai vorbi foarte mulți. Dacă se va mai vorbi, o vor face tot cei care și-au asumat această misiune imposibilă. Poate, cu tupeu, și câțiva din cei care au contribuit consistent la eșecul acestui demers profund etic. Nici despre varza din chiar inima sistemului nu se va mai prea vorbi, nici despre gândurile și răzgândurile tulburi ale guvernanților, nici despre haosul legislativ generat, menținut și agravat cu bună știință, nici despre incoerența și poltroneriile organelor de control sau despre baletul Justiției cu răufăcătorii nu vom mai auzi prea multe. Pentru că acestea toate par bătălii gata pierdute.            

Prin urmare, cauzele compromise vor fi ascunse sub covorul noilor angajamente și promisiuni.

Care ne vor spulbera din nou speranțele și ne vor obliga, probabil, să alegem una din două: Stăm acasă sau… stăm acasă.

Eee, hai să nu lăsăm lucrurile așa! Ceva timp ar mai fi.