De-ale Puterii: De la bani până la război nu-i decât un pas

După ce au descoperit banii, oamenii au înţeles repede cum merge treaba. Cine avea mulţi îşi permitea orice. În antichitate, banii erau buni să cumperi sclavi, gladiatori, soldaţi, în general oameni pe care să-i pui să facă orice îţi trece prin minte. Tu îi cumpărai sau îi plăteai cu bani, ei munceau, sclavageau sau mureau pentru tine, şi produceau şi mai mulţi bani cu care iar făceai tot ce îţi plăcea.

Tot în antichitate s-a descoperit traficul de influenţă. Dacă aveai bani, trebuia să ai grijă de relaţii. Mai ungeai o osie, mai dăruiai un sclav sau un gladiator sau un palat, mai dădeai nişte pâine şi circ la săraci. Asta dacă voiai să ai relaţii bune cu alţi bogaţi şi cu săracii. Dacă nu aveai grijă, ajungeai pe spate pe treptele Senatului, ciuruit de pumnale şi Brutus se uita la tine de sus.

Pe urmă, după Evul Mediu întunecat, când nu prea ştim ce a fost cu adevărat, au venit nişte alţi băieţi deştepţi, care au început să vândă alt produs. Pentru că oamenii erau debusolaţi şi căutau ceva în care să creadă, li s-a vândut credinţă. Şi, la fel ca lanţurile actuale de hipermarketuri, băieţii deştepţi au început să se bată pe clienţi. Cu cât mai mulţi credincioşi, cu atât mai multe danii, cu atât mai bogate mânăstirile şi alte aşezăminte religioase. Fiecare cu brandul, pardon, simbolul propriu.

În paralel şi în deplină armonie, mai era cursa feudalilor. Regi, marchizi, baroni şi conţi, şahi, sultani, emiri, fiecare făcea tot ce putea să aibă mai mulţi bani. Ca să trăiască în lux, să aibă cât mai multe plăceri, să angajeze cât mai mulţi mercenari şi cât mai buni, care să se bată cu ai altora şi să le ia ălora banii, ca să avem noi şi mai mulţi, pentru mai multe plăceri, castele, amante, cadâne. Lux, frăție!

Capitalistul cel mare îl înghite pe capitalistul cel mic

După ce a scăpat cu bine din feudalism, omenirea a inventat capitalul. Şi, după aia, capitalismul. Capitalul era echivalentul economiilor de pe vremuri. Aveai un capital, adică mulţi bani, pe care îi investeai. Adică plăteai alţi oameni să muncească pentru tine, să producă mai mulţi bani şi să ai un capital şi mai mare. Pe oamenii care munceau pentru tine îi plăteai puţin, cât mai puţin, că altfel tu cu ce mai rămâneai? Cu capitalul şi mai mare plăteai şi mai mulţi oameni şi tot aşa, până deveneai capitalist. Nu contau alţii, ci doar capitalul. Şi, aşa cum peştele cel mare înghite peştele cel mic, tot aşa capitalistul cel mare îl înghiţea pe capitalistul cel mic. Selecţie cât se poate de naturală. Căci omenirea nu inventează niciodată nimic, ci doar repetă altfel cele create de altcineva.

Guvernele au nevoie de banii corporațiilor

O să sărim hop-aşa peste utopia socialistă, care nu putea să ţină tocmai pentru că e incompatibilă cu existenţa banilor. Nu poţi pretinde că omul e măsura lucrurilor, câtă vreme s-a stabilit încă de pe vremea fenicienilor că banul e măsura lucrurilor. Ori-ori. Ori scoţi banii complet din circulaţie, ori pac-pac la Târgovişte.

Şi ajungem în timpurile moderne. Capitaliştii s-au unit în consorţii şi corporaţii, hidre cu nenumărate capete şi invincibile. Orice guvern al oricărei ţări tremură în faţa lor. Pentru că ele au banii şi guvernele au nevoie de banii lor, pentru că nu pot să facă altfel bani, pentru că banii sunt produşi de economie şi economia e controlată de corporaţii.

Un singur lucru îi deranjează pe capitalişti. Au învăţat să facă nişte grafice, în care compară câştigul de alaltăieri cu cel de ieri, ca să ştie dacă azi au făcut mai mult, ca să ştie cât de mult au de făcut mâine ca să fie şi mai mult. În mintea lor, dacă azi nu au făcut mai mult ca ieri, înseamnă că sunt în pragul sărăciei. Când săgeţile profitului nu mai sunt atât de abrupte, tot mai abrupte, ca o asimptotă dementă (scuze de limbaj), atunci afacerile nu mai merg. Nu le ajunge o pantă constantă de creştere. Nu, panta în sus trebuie să fie tot mai abruptă.

Criza economică e doar pentru bogaţi,  săracii sunt în criza asta tot timpul

Ei, panta a ţinut-o tot în sus şi mai abrupt până acum câţiva ani. Vânzările de prostioare pentru săraci bubuiau, băncile dădeau credite în disperare spre îndatorarea săracilor, fondurile de investiţii în care săracii îşi depuneau puţinii bani dădeau voios falimente bănoase, resursele planetei erau tot mai spoliate ca să iasă bani şi mai mulţi, focarele mititele de război erau întreţinute cu grijă ici şi colo prin locuri unde oamenii ajungeau greu şi armele uşor, vânzarea de droguri era bună, jocurile de noroc şi pariurile mergeau ca pe roate, totul era bine.

De câţiva ani, nu mai merge. Ceva s-a stricat. Da, toate sunt la fel, dar ceva nu mai merge. Au ajuns la fundul sacului. Oricât ar scurma, nu mai iese nimic în plus. Adică săgeţile profitului nu se fac mai abrupte. Luna trecută au câştigat cu doar 5% mai mult ca acum două luni, iar luna asta doar cu 2% mai mult ca luna trecută. Adică îi paşte criza economică. Adică sărăcia. Pe bogaţi, că săracii nu ştiu de-astea, ei trăiesc în sărăcie de când se ştiu.

Dacă nu mai au bani, să ne dea viața!

Păi, să vindem mai multe droguri, păcănele, pariuri, prostii de Crăciun şi vinerea neagră. Să facem mai multe vineri negre, că nu suntem Crusoe, să avem doar una. Să facem mai multe reclame la televiziunile noastre, să le băgăm în cap să cumpere şi mai multe din fleacurile pe care le producem, să ia mai multe credite avantajoase la băncile noastre, să îşi pună banii la fonduri de investiţii mai atrăgătoare, să tăiem şi mai multe păduri, să producem şi mai multă benzină pentru mai multe maşini…

Ţţ! Nu mai merge. Săracii nu mai au bani. Îşi petrec vieţile muncind şi atât. Ăştia sunt banii pe care pot să îi scoată. Nu mai au de unde să cheltuiască. Să le creştem salariile, atunci, ca să cheltuiască şi mai mult. Că tot la noi ajung banii şi atunci săgeţile o să pornească iar în sus.

A, nu, că dacă le dăm bani mai mulţi la salariu, ne scade profitul… Şi atunci?

Păi, nu mai e decât o soluţie. Îşi petrec vieţile muncind, deci am pus mâna pe tot timpul lor de viaţă. Atunci, să vindem arme, singurele chestii care ne-au rămas de vânzare. Război? Să fie război! Nu doar tot timpul vieţilor să ni-l dea. Dacă nu mai au bani să ne dea, atunci să ne dea vieţile cu totul!