De-ale Puterii: Marele festival al prostirii neamului se află în plină desfășurare

O statistică descumpănitoare, dată publicității recent, ne informează că: Aproximativ 80% dintre români nu merg niciodată la teatru, 70% nu au intrat niciodată într-un muzeu, expoziție sau galerie de artă, 83% nu merg la bibliotecă, iar 90% nu au văzut niciodată un concert de muzică clasică, potrivit barometrului cultural lansat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC).

Coroborăm aceste cifre cu altele, tot recente:

Din totalul populației rezidente, 43,5% are nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional, învățământ complementar sau de ucenici),40,5% nivel scăzut (preșcolar, primar, gimnazial sau fără școală absolvită)și 16,0% nivel superior. Adunăm, scădem. Ne dă cu rest, ne dă cu lacrimi.

84 la sută dintre locuitorii țării noastre se pot sprijini pe un bagaj educațional de nivel cel mult mediu. Vorbim aici de nivelul educațional declarat la Recensământul din 2022, nu de cel real… care, veți fi de acord, este de obicei mai mic.

La învățământ e o revoluție continuă

Aceste cifre sunt efectele unui sistem educațional supus în permanență unor așa-zise reforme, aplicate parțial și, din când în când, finalizate dezastruos pentru tot ansamblul învățământului românesc. La Învățământ răpăie mereu tobele, vaieră trâmbițele și pocnesc muschetele. Toți cei care ajung acolo devin Aleși, Chemați, Unși să facă Reforma Definitivă. Principiul de bază este nu păstrăm nimic, o luăm de la capăt. Viziunilede reformare sunt cel mai adesea incoerente, patronate de modele externe nepotrivite cu specificul local, aplicarea măsurilor se face pripit și haotic, consecințele sunt confuzia celor care trec prin această tornadă a schimbărilor cu orice chip și isteria justificată a părinților, care se văd nevoiți să caute soluții stabile de școlarizare pentru copii, adesea peste granițe dacă o permite portofelul.

Desigur, nivelul educațional nu se compune doar din pregătirea pe care o oferă anii de școală, oricâți ar fi aceștia. Intră aici și capacitatea de a discerne în plan cultural, iar aceasta din urmă se insuflă, se inculcă, se cultivă. În familie, la școală, între prieteni, în lumea plină de farmec și frumos. Apoi se infuzează permanent, se hrănește. Se instigă prin produse culturale cu statut de manifest. Se (auto)edifică prin dorința de a-ți dezvolta personalitatea, orizontul de cunoaștere, pofta de a descoperi și de a te bucura de estetic, în toate accepțiunile sale.

Sărăcia nu stimulează foamea de cultură

Pentru că viața românului obișnuit cam la asta se rezumă. Copiii, ratele, facturile și serviciul. Nimic din reperele unei vieți populate cu insomniile provocate de facturi nu te cheamă spre aventura cunoașterii artistice. Sărăcia, traiul la limita decenței nu stimulează nicidecum foamea de cultură, pasiunea pentru lectură, dragostea pentru artă. Apetența pentru dezvoltare personală rămâne o fandoseală de nevestici plictisite, ținute acasă de masculi întreprinzători. Astfel, atunci când apare, cheful de a ieși la un film duce către mall, foarte rar spre cinematecă. Adică spre un surogat cultural în perfect acord cu nivelul educațional la care te afli.

Rezistență prin cultură

În 1947, Lavrenti Beria, șef al NKVD (poliția politică stalinistă) între 1938 și 1953, concepe și emite un document intitulat „Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”. Istoria l-a fixat ca Directivele NKVD pentru țările din lagărul sovietic. Ne vom opri deocamdată doar la punctul 35 al acestui document:

„Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii care se bucură de popularitate. Locurile lor vor fi ocupate de oameni numiţi. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. Cu ocazia predării istoriei nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării, ci trebuie arătată mişelia regilor şi lupta poporului asuprit. În şcolile de specialitate trebuie introdusă specializarea restrânsă”.

Instrucțiunile Directivelor au devenit literă de lege pentru comuniști și au fost aplicate întocmai, cu repeziciune și la timp, ca-n armată.

Regimul Ceaușescu a revizuit original sistemul educațional al României, îndepărtându-se de la liniile ferme trasate de NKVD/KGB. Ura lui Ceaușescu față de stalinism și sovietism a condus la o aplicare selectivă a principiilor de exercitare a controlului autoritarist (apoi dictatorial) asupra poporului. În Educație s-a produs un oarecare reviriment, în multe unități de învățământ a înmugurit și s-a maturizat sentimentul de rezistență prin cultură. Aceasta s-a soldat cu câteva generații solid pregătite care, imediat după evenimentele din decembrie 1989 au preferat să-și pună în valoare calitățile și pregătirea în țările dezvoltate, capabile să le fructifice bagajul educațional la adevărata sa valoare.

Țara te vrea prost

Astăzi, însă, Directivele NKVD funcționează în continuare, parcă mai eficient decât sub Tanti Mili și Nenea Secu, ca o moștenire, ca un blestem peste timp.

Sigur, lagărul sovietic nu mai există dar multe dintre Directive s-au dovedit utile pentru noile manuale nescrise de Control prin Imbecilizare. Regulile lui Beria continuă să fie aplicate destul de eficient, nu neapărat conștient că provin dintr-un document emanat în 1947 (pentru asta e nevoie de educație), și produc exact efectele scontate de cei care au gândit Marea Prostire. Comandamentele Directivelor au fost intuite de mai toți cei ajunși la Putere în România noastră, cea de după Ceaușescu. Ideea principală este de a ne ține la un nivel educațional și cultural care să nu ne permită să judecăm corect actele de guvernare, exercitarea Puterii.

Cu alte cuvinte, așa cum au formulat perfect cei de la Sarmalele Reci,

Țara te vrea prost. Țara te vrea prost pentru că așa rămâi ușor de manipulat. Fără repere culturale solide nu evaluezi corect impactul necesar al legii asupra acțiunilor tale, nu ți se pare foarte important să cunoști și să respecți normele general acceptate de conduită. Iar apetența populației pentru accesul la un nivel educațional peste medie este în mod decisiv influențată de calitatea modelelor de succes care evoluează în spațiul public. A intrat în mentalul colectiv ideea că nu e nevoie de prea multă școală ca să ajungi Cineva.

Directivele NKVD își fac treaba

Cei care aplică astăzi Directivele NKVD sunt și ei victime ale lor. Cu foarte foarte puține excepții, cei care ne conduc sunt educați doar pe hârtie, cu diplome adesea falsificate, cu CV-uri gogonate rău și, în fapt, dovedesc capacități educaționale de un nivel scăzut. Amintiți-vă de nesfârșitele plagiate. Amintiți-vă doar câtă bădărănie ați văzut pe la talk-show-uri, câtă neamprostie ați văzut pe la mitinguri electorale, amintiți-vă cât de rapid se trece la insulte în dialoguri care fac rating ca bătăile între jucătorii de hochei. Amintiți-vă de recursul la minciuna sfruntată, la eschiva jenantă, la efluviile de vorbe goale care definesc prezența politicienilor noștri în spațiul public. Mai-sus enumeratele au devenit norme de ascensiune în ierarhie, sunt considerate abilități de comunicare, capacități de a sluji înalte comandamente de partid, fac parte din bagajul care permite accesul în stratosfera politică.

Devin modele comportamentale deși la bază e foarte puțin. Dar nu pare să fie nevoie de mai mult.

Încă o dată, nivelul educațional al poporului român e în scădere.

Vinovații principali nu se consideră vinovați, ci reformatori.

Promovarea cu insistență a nulităților cu ifose nu ridică în nici un fel standardele culturale la care ar trebui să aspirăm.

Pe nesimțite, cu complicitatea noastră, Directivele NKVD își fac treaba.