De-ale Puterii: România – măgărușul și morcovul

Se vorbește, pe alocuri cu entuziasm, despre importanța vizitei de solidaritate (clasificarea la nivel diplomatic) efectuate de domnul Ciolacu în Israel. O premieră, în mod cert, domnul Ciolacu a fost primul oficial de rang înalt al unei țări membre NATO și UE care s-a aventurat în Israel după atacul barbar al Hamas.

O vizită crucială pentru România, comentează unii analiști extrem de binevoitori față de Putere. O fi fost, un prieten ca Israelul e întotdeauna ceva de dorit. Deși, din nefericire, la acel nivel, statul Israel este reprezentat de  o persoană deloc frecventabilă, așa cum s-a dovedit a fi după aproape 30 de ani de când se înfruptă din avantajele Puterii, domnul Benjamin „Bibi” Netanyahu. (Se vorbește, cu destul temei logic, că guvernul condus de Netanyahu ar cam fi, pe plan local, marele beneficiar în cheie electorală al conflictului reizbucnit, care conflict amână finalul de mandat al unei guvernări corupte și ineficiente pe care toată lumea îl aștepta).

            Dar, în mod cert, domnul Ciolacu a fost în Israel ca să transmită un mesaj de sprijin față de poporul israelian, victimă a unui atac terorist fără precedent, nicidecum ca să flecărească cu Bibi Netanyahu. Una peste alta, vizita s-a pus la fapte bune. Poate va atrage după sine și niște efecte concrete, Israelul e un stat puternic, care nu-și uită prietenii.

            Premierul nostru are, însă, mult mai multe de rezolvat acasă.

            Pentru că aici, acasă, se trage din toate părțile în bietul popor. Nu curge sânge, nu zboară rachete, dar imaginile harababurii instituționale și mahmureala decizională ne afectează și la teșcherea, și emoțional.

            Acasă are loc o nouă reformă. S-a pornit odată cu rotația la guvernare pe care PSD a insistat să o pună în fapt, deși prea multă vreme de guvernat și schimbat fața României nu prea mai e, înainte de alegeri. 

            Reforma a fost și este – în orice moment declarativ – dezideratul major al României, de când decidenții politici, dublați de voința acelei părți responsabile a acestui popor și-au asumat instalarea României în democrație. În timp, s-a dovedit că Reforma nu e chiar visul de aur al politicienilor, statul de drept a cam stricat calculele de înavuțire rapidă și fraudulosă ale multora. Mimând Reforma, Țara a fost mai ușor de capturat.

            Iar ceea ce s-a putut încadra la categoria Reformă s-a înfăptuit la sugestia și cu monitorizarea Europei, din structurile de coeziune economică și militară din care am ajuns să facem parte. În timp, partea de sus a clasamentului a ajuns la concluzia că reforma e parțial utilă. Fondurile europene, parazitate inițial cu entuziasm pueril, pensioarele grăsuțe de europarlamentar s-au dovedit a fi beneficiile reale ale acceptării unor schimbări pe plan intern. Europa și structurile ei au devenit chiar și un inamic perfect pentru toți cei care și-au dorit un simulacru de platformă politică.  

            Revenim. În România are loc o nouă tentativă de reformă. Morcovul care mână măgărășul reformator este accesul la patru tranșe de finanțare, în total vreo 13 miliarde de euro. Dar procesul de reformare implică, vai, însăși reformarea instituțiilor care trebuie să-l pună în operă. Și aceasta, iată, nu se întâmplă. Reformele apar pe hârtie doar pentru că telefoanele de la Bruxelles și Strasbourg sună încontinuu. Dar rezultatele sunt doar de fațadă.

            Nu punem la îndoială buna credință a inițiatorilor, e clar că vor să bifeze și să acceseze morcovul fermecat. Dar, deocamdată, nu iese ce ar fi trebuit. Transpuse în realitate, reformele noului nostru Guvern se dovedesc niște triste farse. Pentru că procesul de reformare implică și componenta morală. La acest capitol, nimeni nu vrea să reformeze nimic. În ipoteza actuală de lucru, dispariția pensiilor speciale ale magistraților se va înfăptui abia peste 40 de ani. Asta e varianta pe care morala magistraților o acceptă. În traducere neconvențională, trebuie să fie siguri că vor muri cu pensia specială în brațe. Și după ei, Potopul.

            Scandalurile se țin lanț. Iar noi suntem, ca de obicei, victimele obosite și descurajate ale acestor jocuri.

            Privim cu tristețe la neputința lor și la neputința noastră.

            Privim și încasăm. Privim și nu aplaudă nimeni.

            Privim comedia ieftinirilor la raft. Razna de toamnă a prețurilor. Dansul pensiilor speciale. Baroniadele, mai mari sau mai mici. Invazia drogurilor. Complicitatea hoților cu vardiștii. Impostura pe toate palierele decizionale. Incoerența măsurilor destinate să încadreze deficitul bugetar în cerințele UE. De care depinde tranșa a treia din PNRR. Primele două tranșe au fost încasate, dar nu pare să se fi schimbat ceva fundamental.

            Planul Național de Redresare și Reziliență.

            Citim, din nou, cu spaimă această denumire.

            Și nu ne simțim nici prea redresați nici prea rezilienți.