De-ale Puterii: Săptămâna politică românească
Ne caută (și ne găsesc!) lapovițele și ninsorile, Țara intră în iarnă. Iarna învrăjbirii (the winter of our discontent), e clar, fiindcă feudele de partid se rostogolesc ca bulgăroi mari de omăt, din care nimeni nu va reuși vreodată să adune un Om de Zăpadă care să bucure pe cineva.
Politicul românesc are acest dar, de a făgădui Lumea și de a dărui deziluzii. Săniuțele cu deziluzioniști alunecă sprinten printre noțiuni ca pensii, buget, reformă, iar noi privim, cu liniștea celui care a înțeles de mult, la bucuria acestor copii mari și obraznici, bucurie care nu are nimic de-a face cu inocența copilăriei. La ei va veni Moșul, mai mult ca sigur, i-au scris din timp ce-și doresc și, cu o șpăguță acolo, ceva, vor primi mai mult decât nuielușele pe care le-ar merita.
Din nou pensiile. Mereu pensiile
Parlamentul a adoptat Noua Lege a Pensiilor. PSD ne anunță printr-un comunicat că s-a înfăptuit înlăturarea inechităților, implicit și reformarea sistemului public de pensii. Din comunicat mai aflăm și că noul act normativ a fost validat de experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale. De asemenea, sunt pomenite sustenabilitatea pe termen lung a noului sistem de pensii, dar și stabilitatea politică a aplicării reformei, care anterior a fost blocată de guvernarea de dreapta din perioada 2020-2021. Comunicatul triumfalist îmbrâncește pe scări bătrânica noastră preferată, Doamna Istoria, care a reținut, implacabil, participarea activă a PSD la guvernarea perioadei 2020-2021. Nimic nu s-a înfăptuit fără acordul Coaliției. Ideea că Noua Lege a Pensiilor a fost blocată de guvernarea de dreapta este un neadevăr. Guvernarea de dreapta a marșat la ideea de reformă dar a ezitat, cu bune intenții, să se arunce într-o aventură bugetară greu de controlat. Dacă au existat obiecții semnificative față de modul în care urma să se reformeze sistemul național de pensii, acestea au venit dinspre dreapta politică și au vizat cu precădere pensiile speciale. Adică exact acea latură a noului act normativ care nu s-a schimbat aproape deloc, fiindcă vizează universul sensibil al armatei, serviciilor, magistraților și alte categorii profesionale pe care e bine să nu le supărăm, că știu multe. Și, la o adică, fac poc.
Naționala se califică frumos și aduce prime grăsuțe la Federație
Nu mai este cazul să intrăm prea adânc în acest subiect. Am făcut-o și menționăm calificarea ca un moment bun pentru România. De aici încolo trebuie să vorbim doar despre ambiție. Pornim de la un statut bun în tragerea la sorți și, orice adversari ne vor desemna sorții, Euro 2024 trebuie să fie un examen de maturitate în mentalitate pentru naționala de fotbal a României. Nu suntem de învins decât dacă intrăm pe teren gata învinși. Avem ceva echipă, avem și ceva valoare. Un Hagi mai mic, doi mijlocași defensivi interesanți, un oldie recuperat la timp pentru performanță (Alibec, zicem), un tunar talentat (Pușcaș) și o apărare care începe să semene cu Mama Apărărilor, Italia. Mai presus de orice calcule, avem un antrenor bun. Mergem pe mâna lui, Edi Iordănescu are caiețelul plin de trucuri ale seniorului Iordănescu, dar și susținerea vestiarului. Pornim bine.
Turnătoria salvează România!
A salvat-o dintotdeauna, se știe, dar acum e vorba despre inițiativa Ministerului de Finanțe, care dorește să încurajeze această cale de atac către colectarea la Buget. Inițiativa se înscrie, desigur, în planul enunțat sumar de doamna Bucura, de la M.Muncii, de a rezolva deficitul de finanțare pentru Noua Lege a Pensiilor printr-o mai bună colectare. Inițiativa M. Finanțe e deocamdată comică. Se bazează pe răsplătirea turnătoriilor de bon fiscal neînregistrat și va recompensa delațiunea cu 1 la sută din ceea ce se recuperează. Imaginați-vă sumele. Ideea alunecă în ridicol, pentru că problema majoră a colectării naționale este TVA-ul neîncasat de la marile companii. Acolo trebuie trimiși băieții de la ANAF, acolo e marea brânză, nu la băbuța care vinde pătrunjel nefiscalizat. Or, pe băieții de la ANAF nu prea putem conta când vine vorba de marii datornici la buget. Acolo e însăși rațiunea lor de a inspecta. Acolo e Graal-ul, potirul divin, pentru asta au plătit suta de mii de euro ca să ajungă la ANAF. Oricum, Ciucă zice că el nu susține ideea. Dar șeful PSD pare să fie de acord.
DNA trage din toate pozițiile! Omuleții verzi se retrag
Hărnicia DNA ne pune pe gânduri. Unde au fost în ultimii 3-4 ani? Avem, totuși, Comisar European și posibil candidat la Președinție, European CIF Prosecutor, ce Dumnezeu! Doamna Laura Codruța încă ne inspiră, încă mai credem că are un ochi atent și pentru România! Uite că pică la plasă un grup interesant, cu Florin Câțu, Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu, la aparatele unor manevre dubioase. Zice DNA că au cumpărat prea multe vaccinuri, poporul nostru mic și deștept nu avea nevoie de atâtea. Vom vedea unde duc cercetările, dar noi credem sincer că cele 52 milioane de vaccinuri anti-covid achiziționate în prim-ministeriatul domnului Câțu au fost destinate celor 52 679 475 de români antivacciniști care au ales, în cele din urmă, să nu se vaccineze. Că așa le-a spus lor o cunoștință, o rudă, un partid. Ce? Cum? Nu există 52 de milioane de anti-vacciniști români? Ia mai uitați-vă pe net! La tembelism militant e bine să înmulțim cu 50, 100, 200, 5000. Ș.a.m.d.
Cherecheș ia 5 ani cu executare și fuge
Efectul condamnării e tradițional. Tradițională e și vigilența organelor când vine vorba de băieți cu ceva firfirei la teșcherea. Interesant e, poate, că fuge și Doamna MamaLuiCherecheș, dragostea de copil provoacă gesturi necugetate. După tentativa de mită la Mama de Judecătoare, doamna Cherecheș-Mama pleacă și ea în surghiun. Organele îi dau imediat în urmărire internațională și noi știm deja cum va arăta urmărirea asta. Cherecheș cel Isteț (condamnat pentru luare de mită în formă continuată) va apuca să-și ascundă micile economii prin paradisuri fiscale. Va conta, în viața lui de fugar, pe o bună parte a acestora. Acordurile internaționale cu privire la desecretizarea conturilor care au legătură cu sumele provenite din corupție vor diminua tardiv resursele fostului primar de Baia Mare. Extrădarea va surveni peste niște ani buni și domnul Cherecheș va conta mereu și mereu pe disponibiltatea Organelor românești de a judeca totul cu mare indulgență, când vine vorba de marii infractori.
Finalul săptămânii e încins
Iese Adrian Sârbu, fostul mogul media PRO TV, și ne propune să includem în Coaliția de guvernare un membru permanent: comunitatea de business. Propunerea e sinceră și deloc rea. Dar nu vine de la cine trebuie. Comunitatea de business, așa cum a înțeles-o domnul Adrian Sârbu, nu a avut nicio legătură cu bunele practici în domeniu. Nu-i putem refuza domnului Sârbu meritele de a fi împins media spre profesionalism obligatoriu, nu-i vom uita niciodată anii excelenți de PRO TV, dar e imposibil să-i uităm debutul pe scena media, favorizat de amicițiile vremurilor, nici anii în care nu a fost căutat de nimeni pentru impozite și nici sistemul de parazitare a PRO TV prin firme în care era principalul acționar. Cu alte cuvinte, stăm un pic pe gânduri când domnul Adrian Sârbu exprimă dorința de a sluji guvernarea prin reprezentare expertă a domeniului business. Fiindcă nu credem că domnul Sârbu mai merită acest credit moral.
Mai zice și Mircea Geoană ceva
Va lua o decizie, despre o eventuală candidatură românească la Președinție, după ce își va încheia mandatul la NATO. Nea Mircică stă bine în sondaje, vine de unde trebuie, nu prea seamănă cu marionetele locale, e bine-crescut, știe ceva engleză, a câștigat mult în anii dedicați NATO. Are o bonomie de copil legănat în pătuț de puf care place, are alături o doamnă extrem de ambițioasă (Mihaela, dragostea mea) și, conform datelor neoficiale, a câștigat, de fapt, alegerile din 2009. Seara era Președinte, dimineața a venit peste bietul Geoană cu munca harnică a serviciilor de a-l reinstala pe Băsescu acolo unde nu mai merita.
Deci, Nea Mircică vrea. Deși șeful PSD nu crede în ciorbe reîncălzite. Dar Mircea Geoană e o soluție rezonabilă atunci când te lupți cu ansamblul vocal-instrumental al adepților lui Putin.
Să încheiem într-o notă optimistă!
George Marius Adam, şef Serviciu managementul documentelor şi comunicare instituţională în cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 6, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 16 octombrie – 23 noiembrie 2023, George Marius Adam a pretins şi primit de la o persoană (martor în cauză), în mai multe rânduri, sumele de 2.800 de lei şi 4.500 de euro pentru a pune la dispoziţia acesteia mai multe documente emise de Direcţia Naţională Anticorupţie prin care se solicitau informaţii de la DGITL Sector 6, în trei dosare de urmărire penală ce aveau ca obiect fraude cu imobile. George Marius Adam urma să-i furnizeze martorului şi documente ce vizau 37 de imobile cu situaţie juridică incertă, ori contribuabili care şi-au stabilit domiciliul în străinătate, în scopul de a identifica succesiunile vacante şi a-i facilita acestuia din urmă obţinerea dreptului de proprietate asupra lor. De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2022, după ce a intrat în posesia unor documente emise de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un alt dosar penal, George Marius Adam a adus la cunoştinţa martorului despre existenţa cercetărilor penale în curs, desfăşurate cu privire la angajaţii unui birou notarial şi la apropiaţii acestora şi a remis acestuia documentele respective. George Marius Adam a fost prins joi de procurori, în timp ce primea mită 4.500 euro, el fiind reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA lucrează, dragii noștri. Nu-i puțin lucru.