De-ale Puterii: Turcia – ce mai caută în NATO?

Mai privim o dată harta și ne convingem că, da, Turcia este acel actor geopolitic major aflat în centrul celor două conflicte majore aflate azi în derulare. E vecină cu Rusia și Ucraina, e vecină cu Iran, Siria și, dacă se străduiește un pic, poate controla și comunicațiile aeriene sau navale cu Libanul.

Este un stat imens teritorial, cu o economie zdravănă, cu o armată modernă și bine antrenată. Din nefericire, Turcia este condusă autoritarist și (mult prea des) inabil de un domn care a mizat, ca să ajungă la putere,  pe forța electorală care susține tradiționalismul islamic. Turcia europeană proiectată și înfăptuită parțial de Mustafa Kemal Ataturk a fost semnificativ afectată (în sens negativ) de acest domn cinic, condamnat în 1999 pentru a fi recitat în public un poem de rezonanță profund fundamentalistă.

            Domnul Erdogan pune întrebări de copil răzgâiat

Domnul Erdogan, președintele în exercițiu al Turciei, se întreba, mai ieri, ce caută Statele Unite cu flota în Mediterana. Chiar și în regim retoric, întrebarea e cel puțin bizară. Pare că vine din partea unei persoane care s-a trezit greu, nu a apucat să-și bea legendara cafeluță turcească, nu a apucat să deschidă fereastra și să vadă ce mai e pe-afară, dar a auzit de la radioul-deșteptător că doi băieți americani de oarecare reputație, George W. Bush și Gerald Ford, au ajuns înot până în Mediterana.

            Întrebarea de copil râzgâiat a domnului Erdogan sugerează o acută inadecvare la situația explozivă din Orientul Mijlociu. Ne lasă, de asemenea, să presimțim că Turcia a găsit un pretext de a nu se implica prea adânc nici în reizbucnirea conflictului din imediata sa vecinătate. Așa cum nu a făcut-o în modul așteptat nici în cazul invadării Ucrainei de către amicul său, Putin. Mai mult de niște telefoane și de multă emfază în declarațiile în care promitea că Turcia va media conflictul, nu s-a realizat. A participat la eforturile diplomatice de a obține un acord asupra exportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră, e drept. Dar nu a întreprins nici un demers militar de protejare a funcționalității acestuia. Turcia dispune de o flotă militară puternică, ar fi putut descuraja în apele internaționale, tentativele rusești de a institui o blocadă economică.

            Putem distinge multe nuanțe în această întrebare cu iz pueril.

            Nuanța geloziei, de exemplu. De ce atâta vânzoleală cu portavioane când m-aș putea ocupa eu, Turcia, de stabilitatea în zonă.

Nuanța lipsei de respect față de forța mea, Turcia, de a interveni ca mediator, pe-aici, prin curtea școlii. Eee… s-a văzut recent în Armenia cum mediază Turcia conflictele din zonă.

            Nuanța ipocritei sensibilități față de grijile Islamului. Aici nu pronunță cuvinte prea tari, se limitează la a sugera dreptatea Cauzei, doar în cheie electorală.

            Nuanța buimăcelii mimate prost. Cum adică, ne așteptăm la ceva atât de grav, încât a fost nevoie de atâta deranj din partea americanilor?

Am venit să vă spun că pe mine să nu contați

Mai putem găsi sensuri ipotetice ale acestei nedumeriri formulate de domnul Recep Tayp Erdogan. Totuși, sensul care devine clar pe măsură ce filtrăm gestul este că intenția Turciei este de a se rezuma la stadiul declarativ, fără prea mare implicare în activitatea de teren. Ca în celebrul banc cu manifestația de protest a bărbaților care sunt sub papucul nevestei. Am venit să vă spun că pe mine să nu contați, scrie pe o pancartă singurul bărbat care se prezintă la miting...

           Găsim aici trăsăturile unei politici externe, cea a Turciei sub Erdogan, care mimează permanent ofensiva, adoptând în fapt o defensivă prudentă. Pe ambele fronturi. Nu e simplu, totuși, să fii și cu flota în NATO și cu sufletul alături de Coran. Ce e sigur e că Turcia – a doua forță militară a NATO, cu arsenal nuclear desfășurat pe propriul teritoriu – ar putea reprezenta un factor decisiv în descurajarea vecinilor zurbagii de a escalada amploarea conflictului. Să vedem dacă va aspira la această calitate. Și dacă și-o va asuma într-un mod concret.

            Deocamdată, NATO are un punct de lucru solid în Turcia. Dar, sub conducerea domnului Erdogan, acesta devine din ce în ce mai instabil. Fiindcă, iarăși și iarăși, omul sfințește locul. Altfel spus, cum e turcul, e și pistolul.