De-ale Puterii: Un fel de parlament la scară mică

Când se vedea ”șfară de fum pe deal” în urmă cu niște multe sute de ani, locuitorii acestor meleaguri știau că urmează să vină o primejdie. În treacăt fie spus, cred că aici se găsește și explicația unei idiosincrazii actuale: curentul de aer. Închide fereastra că mă trage curentul. Inexplicabil. De ce un curent de aer e atât de nociv pentru sănătate?

Dar în vechime curentul de aer, adică vântul, însemna ștergerea ”șfării de fum de pe deal”, adică să te prindă primejdia năvălitorilor pe nepregătite. Ergo, curent de aer înseamnă primejdie neștiută. Închide fereastra că mă trage la ceafă. Mai bine aer stătut decât curent.

Oricum, la modul ideal nu bătea vântul, se vedea fumul din depărtare indicând o invazie iminentă a unor răuvoitori și localnicii își luau măsurile de rigoare. Ascunderea proviziilor, încărcarea familiei, a cățelului și purcelului în căruță și fuga în munți. Invazie după invazie, am învățat demult de tot că orice nou-venit poate fi în primul rând cineva care ne poate fura. Și asta ne e atât de impregnat în firea colectivă încât ne învățăm copiii despre cățeluși cu părul creț și, respectiv, ochi de faianță care fură, pisici care fură fripturi și altele. Adică îi pregătim de mici să se aștepte ca orice și oricine din jurul lor poate fura. Iar când ne facem adulți ne grăbim ca nebunii la banda de bagaje când aterizăm, nu cumva să ne fure cineva gențile cu rufe murdare (chestiile de valoare oricum sunt în bagajul de cabină, pe care îl veghem ca pe butelie în timpul zborului).

Recent am asistat, martor dezinteresat prin convingerea că jocurile sunt făcute, la o adunare a asociației de locatari. Bloc vechi, majoritatea locatarilor fiind pensionari, prilej bun de ceartă și vorbit unul peste altul fără vreun rezultat palpabil. Ca pe stadion, dar mai cu perdea.

Era vorba să se pună niște apometre mai șmechere, cu citire de la distanță, să nu-ți mai intre în casă un străin să le citească (păi străin în casa mea!?). Și veniseră la adunare două persoane, un domn și o doamnă de la o firmă de apometre șmechere, să ne spună avantajele mărfii lor. Domnul era purtătorul de cuvânt, doamna venise să fie la număr și să-l susțină pe domnul.

Domnul a debutat în expunerea apometrelor șmechere mulțumindu-ne pentru prezență, cam singurul lucru care le-a plăcut participanților. Apoi a pornit, în maniera unui profesor la școală, să ne spună de ce trebuie să ne punem apometrele lui. Ne-a spus cum sunt făcute pe dinăuntru (de parcă interesa pe cineva). Și apoi a pornit să ne spună, cale de vreo zece minute, că apometrele lui împiedică orice furt de apă. Adică orice picătură de apă consumată este înregistrată de apometru și trebuie plătită. Detaliile tehnice ale paznicului-apometru mi-au scăpat, cum au scăpat tuturor celor prezenți. La fel și clasificarea furturilor de apă. Oricât nu mi-a venit să cred, există o clasificare și a furturilor de apă. Am reținut aia cu picătura pic-pic-pic în oala din chiuvetă, că picătura nu se înregistrează la apometrele neșmechere.

Pentru publicul ascultător, pierdut deja de la detaliile tehnice, să vină un străin să le spună cum să-și păzească apa de hoți nu a picat prea bine. Plus că, practic, nou-venitul le spunea printre rânduri că fiecare dintre ei poate fi un potențial hoț de apă. Altfel cum să interpretezi ce spunea ăla? Dacă începi prin a spune că nu se poate fura cu apometrele tale, înseamnă că primul tău gând este că eu sunt capabil să fur apă.

După zece minute audiența a explodat. Primul care a erupt a fost fostul președinte al asociației. Firește, pentru că pe vremea lui lucrurile erau mult mai bine făcute, iar ce fac actualii e o porcărie. Ca orice ins care știe cum trebuie făcute lucrurile bine, iar ceilalți sunt proști. Ca orice politician căzut în opoziție, care știe doar că actualii nu fac ce trebuie și trebuie dați jos, să vină iar el, care știe cel mai bine.

Au urmat și alții, urmând liderul opoziției, strigând la tânărul orator că bate câmpii, că nu-i interesează prostiile tehnice și să le spună cât costă un apometru de-al lui, că imediat o să-i spună ei că se găsesc și mai ieftine și mai bune și că a venit doar să le ia banii pe marfă proastă. În fața tsunami-ului de proteste, omul de la firmă a încercat să spună câte ceva, dar gălăgia era prea mare, vreo patru inși strigau la el, iar ceilalți deja vorbeau între ei, încercând să se convingă reciproc de justețea propriei opinii, singura justă dealtfel.

Singurii care stăteau relativ neimplicați erau președintele actual și administratorul. Ei știau cum se va termina. Încercau, mai mult de formă, să facă un pic de ordine, dar explozia avusese loc și nu mai putea fi stăpânită. A fost momentul când am plecat din respectabila adunare. Spectacolul ajunsese să fie prea mult pentru mine. Semăna cam mult cu un alt spectacol, din clădiri simandicoase, oferit de aleșii neamului.

O lună mai târziu aveam cu toții instalate apometrele cu pricina. Să aveți un an nou liniștit! Dacă se poate, fără ședințe ale asociației de locatari.