De când vom putea merge fără viză în SUA? Anunțul ambasadorului român la Washington

Publicat: 28 sept. 2023, 08:01, de Florentin Lucaniuc, în Internațional , ? cititori
De când vom putea merge fără viză în SUA? Anunțul ambasadorului român la Washington

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru, a anunțat că, din 1 ianuarie 2025 cetățenii români vor putea intra în SUA fără vize. 

Muraru a explicat că anunțul oficial de admitere a României în programul Visa Waiver ar urma să vină în ianuarie 2024, iar din decembrie 2025 românii vor putea călători în SUA fără viză.

„Mai sunt doar doi ani până când țara noastră va accede cu siguranță în Programul Visa Waiver. Sigur că mai avem un parcurs lung, dar așa cum arată acum lucrurile, avem încredere că se va întâmpla. Anunțul de admitere în program va veni în ianuarie, anul viitor, apoi de la 1 decembrie 2025 românii vor putea călători în SUA fără vize”, a comentat Muraru la Digi24.

Programul Visa Waiver (VWP) le permite cetăţenilor din ţările incluse în program să călătorească în Statele Unite fără viză pe o perioadă de până la 90 de zile.

Reamintim că la începutul acestui an, senatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eșalonul conducerii democrate din Senat și Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au introdus un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Inițiativa legislativă venea în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori au efectuat-o în România.

„Proiectul de lege privind susținerea admiterii României în programul Visa Waver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primește din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA și al României, de a face pași concreți în această direcție. Nu în ultimul rând, inițiativa senatorilor americani arată susținerea și încrederea de care se bucură România ca partener și aliat strategic în regiunea Mării Negre” deeclara în martie,2023, ambasadorul României în SUA Andrei Muraru.

Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ a fost considerat un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program. Proiectul de lege a dat un semnal politic important executivului american (Departamentul Securității Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant.

În același timp, Guvernul României este încurajat să intensifice eforturile de combatere a traficului de persoane şi de îndeplinire a criteriilor tehnice pentru admiterea în program, așa cum sunt ele prevăzute în Legea americană a imigrării şi cetăţeniei.

Ambasadorul SUA la București a lăsat să se înțeleagă că în mandatul ei va fi eliminată viza

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat, recent, într-un interviu acordat Agerpres, legat de programul Visa Waiver, prin care românii ar putea să călătorească liber în Statele Unite ale Americii, ambasadoarea spune că ”sper că vom reuşi să obţinem ceva în timpul mandatului meu”.

”Ca ambasadoare, permiteţi-mi să spun că aş vrea să văd cum acest lucru devine realitate şi mă angajez să colaborez cu guvernul român pe această temă. Va fi pe agenda dialogului nostru strategic. Mai mult, colaborăm, experţii noştri colaborează legat de aspecte tehnice ale acestui program, care implică paşapoarte, chestiuni legate de trecerea frontierei. Cum aţi spus şi dumneavoastră, vorbim de cifre, anume rata de refuz. Dar, analizând situaţia din alte ţări care au intrat în acest program şi parcursul lor, sunt încrezătoare că putem avansa, putem face progrese în aceste domenii. Sper că vom reuşi să obţinem ceva în timpul mandatului meu. (…) Da, cred că ajută să fie emise mai multe vize decât refuzuri, cred că sunt utile informaţiile despre cum să obţii viza pe care o doreşti, despre cum să eviţi să oferi informaţii insuficiente în acest sens, cred că este important să înţelegi ce poţi să faci atunci când primeşti diverse tipuri de vize. De exemplu, dacă aveţi viză turistică, nu puteţi lucra în SUA, aveţi nevoie de un alt tip de viză. Deci diseminarea acestor informaţii astfel încât cei care solicită o viză să o obţină va ajuta ca rata de refuz să scadă”, a transmis Kathleen Kavalec.

România, Bulgaria și Cipru, singurele din UE care au viză de Statele Unite

România, Bulgaria și Cipru sunt singurele state membre ale UE ale căror vize nu au fost încă eliminate de către Statele Unite. În 2014, Comisia Europeană a cerut Statelor Unite să anuleze vizele pentru Croația și alte țări ale UE ai căror cetățeni trebuiau încă să aibă documentul pentru a intra în Statele Unite, invocând motivul reciprocității. Au existat chiar amenințări cu sancțiuni, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

Pentru a putea scăpa de obligativitatea vizei pentru SUA, țărilor li se cere să aibă o rată de refuz de viză mai mică de 3%. Rata refuzului de viză al Croației pentru 2020 a scăzut la 2,69%, în conformitate cu cerințele. Cu toate acestea, includerea finală a unei națiuni în programul de eliminare a vizei, chiar și după îndeplinirea tuturor criteriilor, rămâne la discreția Washingtonului.

Unii aliați ai SUA și state membre UE precum România (10,14%) și Bulgaria (12,52%) avea în 2021 rate de refuz de viză cu mult peste 3%, potrivit Heritage.org.

O valoare mult mai bună de luat în considerare este rata de prelungire a vizelor, care oferă o evaluare mai clară a riscului de depășire a șederii stabilite inițial.