De ce a fost Cristiano Ronaldo rezervă la meciul Portugaliei cu Elveția
Deși este vedeta incontestabilă a Portugaliei, dar și a lumii fotbalistice, superstarul lusitan a stat pe bancă aproape tot meciul crucial cu Elveția, din șaisprezecimile de la Campionatul Mondial din Qatar.
În schimb, înlocuitorul lui Cristiano, Goncalo Ramos, în vârstă de 21 de ani, a devenit noul star al naţionalei Portugaliei, marţi seară, la meciul cu Elveţia, scor 6-1, la care a marcat trei goluri.
Cristiano Ronaldo, cel în locul căruia a fost ales titular Ramos, a intrat pe teren în minutul 74. Goncalo Ramos, care străluceşte acum, avea doar doi ani când Ronaldo a debutat în naţionala Portugaliei.
“Încă nu m-am uitat la toate mesajele primite, dar părinţii mei şi cei mai buni prieteni m-au sunat. Nici în cel mai frumos vis nu m-am gândit că voi fi titular în fazele eliminatorii. Nu m-am gândit că voi fi titular şi voi marca trei goluri în primul meu meci ca titular, voiam doar să joc. Cristiano, fiind căpitanul nostru, a făcut ce face mereu, ne-a ajutat, ne-a încurajat, nu doar pe mine, toată echipa”, a declarat tânărul fotbalist la finalul confruntării cu Elveţia.
Selecţionerul Portugaliei, Fernando Santos, a vorbit după meci despre decizia sa de a nu-l folosi titular pe Cristiano Ronaldo.
“Obiectivul nostru era să jucăm cu fluiditate. Am făcut un meci foarte bun, am jucat bine în toate privinţele. Unitatea noastră de la antrenament s-a reflectat pe teren. Uneori asta nu funcţionează, dar de această dată a funcţionat. În ceea ce îl priveşte pe Cristiano, am vorbit deja. Problemele s-au rezolvat, aparţin trecutului. El a intrat pe teren cu multă determinare. Eu mă gândesc la această echipă ca grup. Am o relaţie foarte apropiată cu Cristiano. Îl cunosc de când avea 19 ani şi am dezvoltat o relaţie puternică. Aspectul uman nu a fost niciodată interpretat greşit. Eu sunt selecţioner, el este jucător. Ştie ce să facă la un meci. Din punctul meu de vedere, este un jucător foarte important al naţionalei”, a afirmat tehnicianul.
Santos a explicat şi alegerea lui Goncalo Ramoc ca titular: “L-am văzut jucând multe meciuri şi am propria mea viziune asupra lucrurilor. Pentru acest post avem trei jucători cu caracteristici diferite (Goncalo Ramos, Cristiano Ronaldo, Andre Silva). Goncalo este dinamic, analizează ocaziile, are un spirit competitiv puternic, asta am văzut în special la primele meciuri, în care a intrat de pe banca de rezerve. Am încredere deplină în aceşti trei jucători. La fiecare meci, îl voi folosi pe unul dintre ei în funcţie de adversar şi de strategie”.
Echipa naţională a Portugaliei a întrecut marţi seara, scor 6-1, reprezentativa Elveţiei, în ultimul meci din optimile Cupei Mondiale, în care Goncalo Ramos a înscris trei goluri. Lusitanii s-au calificat în sferturile competiţiei, unde vor întâlni Marocul.