De ce a fost ucis ursul de la mall-ul din Brașov
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/06/urs_bv.jpeg)
Ursul grav rănit aflat în parcarea unui mall din Brașov, după ce sărise de la înălțime, a fost ucis de autorități. Decizia a fost luată, avându-se în vedere rănile „incompatibile” cu viața ale animalului.
„În această dimineață a fost prins ursul care umbla săptămâna trecută prin Răcădău și pe Calea București. Din păcate, din cauza rănilor pe care le avea, în urma încercării de a sări de la mare înălțime, răni incompatibile cu viața, ursul a fost eutanasiat. Astăzi, în jurul orei 4.30, ursul a intrat în parcare la AFI. După ce a urcat la etajul 1 al parcării, a găsit un balcon, pe unde a încercat să iasă. A căzut de acolo și s-a rănit, după care a mers pe strada Română, unde a fost prins de echipa de intervenție. Având in vedere rănile pe care le avea, s-a luat decizia eutanasierii lui.
De la intrarea în parcarea mall-lui și până la prinderea lui a fost monitorizat de echipa de intervenție și nu a reprezentat nici un risc pentru brașoveni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Ursul fusese văzut zilele trecute prin Răcădău și pe str. Calea București din Brașov, potrivit brasovromania.net.