De ce a murit îndrăgitul Robbie Coltrane
Fanii lui Harry Potter au fost puternic marcați la vestea că Robbie Coltrane a decedat. Actorul care l-a interpretat pe Hagrid în cele opt filme din povestea imaginată de J.K. Rowling a decedat la 14 octombrie 2022 într-un spital din Larbert, Scoția.
Presa a scris că britanicul în vârstă de 72 de ani avea mai multe probleme de sănătate, în special cardiace din cauza obezității și diabetului de tip 2.
Potrivit certificatului de deces publicat de tabloidul TMZ , Robbie Coltrane s-a luptat cu o septicemie, o infecție în sânge, dar de asemenea cu o infecție a căilor respiratorii. Actorul avea probleme cu arterele. Dar decesul a fost în urma unei insuficiențe la nivelul mai multor organe.
Starurile din Harry Potter i-au adus un omagiu lui Robbie Coltrane. Într-un comunicat, Daniel Radcliffe a subliniat că a fost una dintre cele mai vesele persoane pe care a întâlnit-o vreodată. Emma Watson, din rolul Hermionei Granger, a subliniat, la rândul ei ”blândețea, căldura, râsul și îmbrățișările” actorului. Iar Rupert Grint, interpretul lui Ron Weasley, a mărturisit că a fost extrem de afectat când a auzit această veste tristă.