De ce a renunțat scriitoarea Georgiana Vâju la scris? Răspunsul neașteptat

Scriitorul român de care probabil n-ai auzit, dar ar putea fi următorul tău autor preferat: discuție captivantă cu o voce nouă în literatura noastră.

Într-un peisaj literar dominat nicidecum de nume sonore și nici  de edituri puternice, unii autori români luptă să se facă auziți, în timp ce alții renunță. În acest interviu, acordat în exclusivitate pentru Puterea.ro vom afla de la scriitoarea Georgiana Vâju, care sunt provocările și obstacolele pe care autorii noștri le întâmpină, într-o Românie a anilor 2023.

Redactor: Georgiana Vâju, îți mulțumim pentru timpul acordat!

G.V: Și eu îți mulțumesc și de asemenea cititorilor!

Redactor: Să spargem gheața cum să spune și, în câteva cuvinte, am să te rog să te prezinți cititorilor noștri.   

G.V:  Sunt ca să spun așa, o femeie cât se poate de normală. Îți imaginezi cumva că scrisul sau publicarea m-au transformat într-o vedetă locală și că figurile de star m-au schimbat? Ei bine, nu s-a întâmplat asta. Sunt aceeași Georgiana Vâju dinainte de a începe să scriu, locuiesc în aceeași casă din Brăila, am același hobby, îmi văd de viață la fel ca înainte, alături de soțul și de fiul meu, cu excepția faptului că am publicat vreo 6 cărți și cunosc câteva persoane în plus, persoane care nu fac parte din anturajul meu sau dintre cunoștințele mele. Deci, da, pot spune că sunt câțiva străini au aflat de mine.

Redactor: De când ești autor publicat?

G.V: Am publicat prima carte în 2016, la editura Quantum, editură la care am rămas fidelă și unde am publicat și următoarele cinci cărți. Am început cu primul volum din trilogia „Nu te împiedica de mine, te implor”, iar ultima carte publicată este „Doamna Eminescu, cartea întâi”

Redactor:  Te pot întreba direct : scrisul ți-a adus mai multe satisfacții sau insatisfacții?

G.V: Satisfacția cea mai mare o ai la început, după ce iți vezi visul îndeplinit si îți ții in mana prima carte. Părerile cititorilor mi-a adus, într-adevăr, o mare satisfacție. Cat privește insatisfacțiile… Ei, bine, ele sunt mai multe decât ai crede. In lumea asta te lovești de fel de fel situații, de fel de fel de oameni. Cea mai mare neplăcere este invidia si răutatea unor colegilor de breasla, a unor amici, chiar si a unor cititori care fac front comun cu alți autori pe care-i divinizează, la un moment dat. Desigur, fenomenul este trecător, admiratorii de ocazie sunt pasageri, părerile sunt într-o continuă schimbare, dar unui autor ca mine acest tip de „socializare cu cititorii” ii lasă un gust amar. Mai este un lucru deranjant: majoritatea considera ca a scrie o carte, ca a crea o poveste e o joaca, o pasiune, iar foarte putini oameni asociază asta cu o munca adevărată. Plutește in jurul tău un soi de miștocăreală iar oamenii te iau adesea peste picior. Tu dai ceva frumos, le dai poveste, iar ei îți terfelesc munca. Cam asta se întâmplă în România cu autorii, in general.

Redactor: Are autorul român o soartă numai a lui? Așa, ca și scrisă în stele?

G.V: Soartă? Niciuna! Dacă nu ești vedetă dinainte de a publica, dacă nu te știe lumea de nicăieri, n-ai fost nici parlamentar, nici prezentator TV, nici cântăreț sau actor, nici hoț sau pușcăriaș și crezi că te poți afirma prin scris, că poți ajunge cunoscut așa în România, atunci las-o balta! În România, un autor, oricât de bun și de talentat ar fi, fără să fie cunoscut dinainte de a publica, nu are nicio șansă de afirmare. Nu există speranțe să pătrunzi undeva, nu există șansa să te vadă cutare și să te remarce, pentru că nu există nimeni, nicio instituție a statului și nicio emisiune TV măcar, care să fie interesată de promovarea autorilor români. Desigur, cu excepțiile pe care le știm, același nume din literatura română, acele elite propuse pentru Nobel, repetate în fiecare an.”

Redactor: Te întreb, pentru că poate și alții se întreabă: de ce noi românii nu avem nicio carte de care cei din străinătate să fi auzit?

G.V: Ma umflă râsul, zău! Vorbim de bestseller adevărat? Nu cele închipuite. Pentru că în România, dacă ești publicat la o editură mică, dacă ai reușit să vinzi 2000 de exemplare, este deja considerat bestseller. Știm bine, pe tema asta se umflă mult scorurile ca să dea bine. Nu, nu cred că avem nicio șansă să vedem așa ceva în România și asta pentru că există o lipsa totală de promovare, dar mai ales de interes. Avem, da, de exemplu un Institut Cultural Român (ICR) care nu bagă în seamă autorii români mici, pentru ei nu existăm, fiind prea ocupați de promovarea elitelor, aici și peste hotare. Avem niște televiziuni mult mai axate pe scandaluri decât pe cultură. Ziare și reviste de cultură nu mai există. Nu avem nici agenții literare, nici agenți literari ca în afară. Un alt motiv este prețul de vânzare al cărților. Pentru o țară cu un venit mediu atât de mic, un preț de 50, 60 lei per carte este foarte mare. Cartea, ca să ajungă la oameni, trebuie să fie accesibilă. Și nu este deloc așa.

Redactor: Dintre toate titlurile tale, care îți este cea mai aproape de suflet?

GV: „Nu te împiedica de mine, te implor” și „Iv.Ard amintiri”, rămâne cartea mea de suflet, indiferent de ce aș mai scrie vreodată.

Redactor: Și care ți-a ridicat cele mai mari probleme? Mă refer la timpul alocat documentării, limbajului…

GV: Este vorba de „Doamna Eminescu”. E o carte pe care o iubesc mult, dar care m-a chinuit enorm până am terminat-o și m-am decis să o public. A fost și o dorință a mamei mele să o vadă terminată, iar după moartea ei, m-am hotărât să o finalizez. A fost o muncă imensă de cercetare, pentru o perioadă foarte mare de timp. Au fost nopți nedormite și perioade lungi de izolare. M-am confruntat cu o oboseală psihică care mi-a cerut și perioade de odihnă completă în ceea ce privește scrisul. Acestea sunt lucruri greu de înțeles pentru cineva care nu scrie sau pentru cineva care nu a scris niciodată ceva de genul acesta, documentat. Nu a fost o carte în care să curgă povestea de la sine, a trebuit să o țes pe baza altor povestiri, iar asta m-a ținut mult pe loc. A trebuit apoi să verific totul amănunțit, să fiu sigură de fiecare informație. Au fost cercetări multe, foarte mulți bani cheltuiți pe surse de documentare, deplasări în anumite locuri cu scopuri informative și întâlniri cu diverse persoane pasionate de Eminescu și viața lui. A necesitat o atenție mare la exprimare, la frazare, fiind foarte diferit de ceea ce scriam eu de obicei. Apoi, stresul. Stresul că poate am omis ceva, că poate am greșit ceva, că poate am strecurat vreo informație eronată și pentru asta am să fiu pusă la zid. În fine, a fost greu și m-a consumat de energie.

Redactor: Cunosc și eu cartea, să știi. Îmi amintesc că a avut un impact puternic la public. Sper că și vânzările ți-au fost pe măsura aprecierilor primite.

GV: Nu, absolut deloc! Ținând  cont de toată munca și timpul dedicat cărții „Doamna Eminescu”, din punct de vedere al vânzărilor, munca și efortul depus nu au fost justificate.

Redactor: Este trist ceea ce tu, spui acum, dar în domeniul ăsta, realitatea este cea pe care tu ai descris-o. Nimeni nu te-ar putea arăta cu degetul pentru că nu ai fi fost sinceră. Și totuși, cititorii tăi așteaptă o nouă carte de la tine. Ai vreun titlu nou în pregătire?

GV: Să știi că acum, nimic. De fapt, nici nu mai pot zice că scriu. Pasiunea aceasta mi s-a cam stins. Am multe luni de când nu am mai scris nimic concret. O mai fac sporadic, dar fără un scop precis și fără gândul de a mai publica. Am manuscrise. Sunt aproape terminate, dar nu mai am acea chemare spre publicare pe care o aveam odată.

Redactor: Personal, sper să revii cât mai curând la sentimente mai bune.

G.V: Nu cred…

Redactor: Trebuie să existe ceva care să o motiveze pe Georgiana Vâju să se reapuce de scris, spun si eu.

G.V: Greu de zis…

Poate dacă cititorii români ar înțelege că un autor român nu este mai prejos cu nimic decât un autor străin. Mă deranjează faptul că autorul român este marginalizat și autorul străin este zeificat. Poate un minim interes din partea autorităților, deși nu văd vreo speranță ca cineva de acolo să-și întoarcă fața spre noi. Poate dacă ar exista vreo plafonare a prețurilor la carte…eu nu îmi pot explica cum de edituri cu nume mai sonore, aduc pe banda rulantă cărți semnate de autori străini, iar prețurile la aceste cărți este mai mici decât la ale noastre. Și nu, nu tirajul mare contribuie la asta. Avem deci, o problemă serioasă aici, zic eu.

Redactor: Georgiana Vâju, noi îți mulțumim pentru că ți-ai deschis inima în fața noastră și sper ca în curând să revii cu un nou titlu, pentru că altfel… eu spun de multă vreme: în următorii cinci ani nu va mai scrie nimeni în România și zău, ar fi mare păcat.

G.V: Și eu îți mulțumesc, vă mulțumesc și chiar nu știu ce să spun. Poate fi o perioadă pasageră sau nu. Vom vedea…