De ce crește numărul femeilor și al nefumătorilor cu cancer pulmonar

Publicat: 25 ian. 2022, 22:14, de Puterea.ro, în Sănătate , ? cititori
De ce crește numărul femeilor și al nefumătorilor cu cancer pulmonar

Crește numărul femeilor diagnosticate cu cancer pulmonar, iar în ultimii 20 de ani s-a dublat procentul nefumătorilor afectați de această boală, semnalează pneumologii francezi.

Reuniți într-un congres la Lille, pneumologii francezi atrag atenția asupra a două fenomene privind cancerul pulmonar: creșterea numărului femeilor cu acest diagnostic și mărirea numărului nefumătorilor afectați de această boală.

În privința femeilor, principala cauză este tabagismul. În Statele Unite, tabagismul este prima cauza de deces prin cancer la femei și aceasta va fi fără îndoială situația și în Franța în următorii ani, spun pneumologii francezi.

Dacă o mare parte din aceste cancere sunt legate de tabagism, iată că din ce în ce mai mulți nefumători sunt diagnosticați cu cancer pulmonar. În 2000, 7,2% dintre bolnavi nu au fumat niciodată, pentru ca în 2010, procentul să ajungă la 10,9 și să depășească 12,6% în 2020.

Poluarea și azbestul

În afara factorului genetic, această creștere este legată de poluarea aerului. Potrivit Fundației pentru cercetarea cancerului din Franța, legătura dintre poluarea aerului și cancerul pulmonar este bine stabilită: între 6% și 11% dintre decesele prin cancer pulmonar pot fi puse pe seama expunerii cronice la particule fine. Potrivit Ligii contra cancerului, între 8% și 10% dintre cancerele pulmonare sunt cauzate de inhalarea de azbest, asociat sau nu cu fumatul. Azbestul, extrem de cancerigen, este interzis în Franța din 1 ianuarie 1997.

O altă informație venită de la pneumologi se referă la faptul că acest cancer este foarte mult timp asimptomatic și diagnosticul se pune foarte târziu. Peste 60% dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii foarte avansate când sunt extrem de greu de ținut sub control. Dacă ar fi depistate în stadii precoce, cu o tumoare sub un centimetru, șansele de supraviețuire la cinci ani sunt de 90%.