De ce decolonizarea lui Shakespeare stârnește controverse: Reevaluarea unui clasic în era globalizării

De-a lungul timpului, mulți scriitori și gânditori din întreaga lume au abordat lucrările lui William Shakespeare într-o manieră critică și creativă, aducându-le în contemporaneitate pentru a reflecta asupra problemelor societății.

Printre cei care au făcut acest lucru se numără James Baldwin, unul dintre cei mai importanți scriitori americani, care a explorat relația sa cu limba engleză și cu operele autorului englez într-un eseu denumit Why I Stopped Hating Shakespeare. Baldwin își amintește cum, la început, a privit Shakespeare și limba engleză ca pe un instrument al opresiunii, un limbaj care nu reflecta niciodată experiențele sale personale. „Am condamnat limba engleză ca pe una dintre armele opresorilor mei”, mărturisea Baldwin. Însă, treptat, acesta a început să înțeleagă limba ca pe un instrument care putea să capteze și să exprime condiția sa și, astfel, să depășească limitele opresiunii, scrie The Guardian.

Această transformare în gândirea lui Baldwin nu a fost una izolată. În multe colțuri ale lumii, lucrările lui Shakespeare au fost reinterpretate și adaptate pentru a reflecta realitățile și conflictele contemporane. Regizori și scriitori din sudul global au transformat piesele sale într-o formă de rezistență intelectuală și politică, utilizându-le pentru a adresa problemele de rasism, colonialism și inegalitate socială. Exemple notabile includ filmele Ran ale regizorului japonez Akira Kurosawa și trilogia shakespeariană a regizorului indian Vishal Bhardwaj, dar și lucrări mai puțin cunoscute, cum ar fi King Lear al Belarus Free Theatre și The Speaker’s Progress al regizorului Sulayman al-Bassam.

Aceste reinterpretări aduc în prim-plan un paradox interesant: Shakespeare, un autor care a fost adesea asociat cu opresorii, rămâne totuși o voce universală care poate depăși și provoca aceste structuri de putere. În acest context, un proiect recent al Trustului Shakespeare Birthplace (SBT) a stârnit un val de controverse, fiind acuzat de intenția de a „decoloniza” Shakespeare. Criticii acestui proiect susțin că acesta încearcă să reevalueze lucrările marelui dramaturg britanic prin prisma colonialismului și a unui discurs postcolonial, un concept tot mai discutat în cercurile academice și culturale contemporane.

Rachael North, CEO interimar al SBT, a explicat că organizația „este o instituție fondată în perioada construcției imperiilor și că eforturile sale se concentrează pe reinterpretarea colecțiilor și obiectelor sale”. Totuși, termenul de „decolonizare” a ridicat semne de întrebare, având conotații ce sugerează o reevaluare mai profundă a lui Shakespeare însuși, și nu doar a artefactelor asociate cu opera sa. Conceptul de „decolonizare” a fost, de altfel, recent reinterpretat, având astăzi o conotație mai largă, care implică eliminarea influențelor coloniale din toate domeniile cunoașterii și culturii. Mulți susținători ai acestui concept se simt acum presați de mișcarea „decolonizării”, considerând-o o modă de moment, iar unii chiar contestă ideea de a „decoloniza” toate formele de cunoaștere.

Proiectul SBT se concentrează în mod special asupra ideii de „universalitate” asociată cu opera lui Shakespeare. Helen Hopkins, o academiciană ce a contribuit la dezvoltarea acestui proiect, afirmă că „noțiunea de universalitate este profund legată de logica imperială”, susținând că ideile lui Shakespeare sunt impregnate de o viziune eurocentrică și albă, care subminează „mândria culturii native”. Acest punct de vedere a fost criticat de mulți care consideră că termenul „universalitate” nu ar trebui să fie confundat cu exclusivismul rasial sau cultural, ci, dimpotrivă, ar trebui să reflecte idealurile egalității și autodeterminării care au susținut marile mișcări de emancipare, de la luptele anticoloniale la drepturile femeilor.

Această dispută subliniază o problemă mult mai adâncă și complexă legată de modul în care istoria și cultura au fost construite pe fundamente coloniale și de cum acestea sunt reinterpretate astăzi. Argumentele împotriva „universalității” shakespeariane sunt, de asemenea, criticate pentru că riscă să reducă diversitatea culturală la un simplu „autenticism” rigid, care ignoră evoluția și interacțiunea constantă a culturilor în contextul globalizării. Așa cum scria W.E.B. Du Bois, „Mă așez cu Shakespeare și el nu se face că mă disprețuiește”. Aceasta este o poziție care sugerează că Shakespeare poate fi o sursă de înțelegere și de emancipare chiar și pentru cei care au fost subjugați de opresiune.

Prin urmare, controversele actuale privind „decolonizarea” lui Shakespeare sunt un reflex al provocărilor cu care se confruntă societatea contemporană în încercarea de a înțelege și de a depăși moștenirile coloniale. Deși reevaluarea operelor lui Shakespeare este importantă pentru a le face mai relevante în contextul diversității și complexității lumii moderne, este esențial ca această reevaluare să nu piardă din vedere faptul că, de-a lungul istoriei, operele sale au servit drept instrumente de luptă și de afirmare a drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv în fața celor mai mari forme de opresiune.