De ce e Sfântul Andrei Ocrotitorul României. Nu e doar al nostru!
Pe 30 noiembrie este o zi extrem de importantă pentru români: ziua Sfântului Andrei, considerat Ocrotitorul României. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei este numit „Cel întâi chemat”, adică primul ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să îl urmeze pe Iisus Hristos. De ce e Sfântul Andrei ocrotitorul României?
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis că sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc. Ulterior, în 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”. Atunci, data de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională, iar din anul 2012 această zi a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
De ce e Sfântul Andrei Ocrotitorul României. În România a fost adusă mâna Sfântului Apostol
Sărbătoarea Sfântului Andrei este una dintre cele două mari praznice din timpul Postului Crăciunului, iar cu această ocazie, credincioșii care țin post, au dezlegare la pește și vin.
Pe 23 noiembrie 2018 în România a fost adusă mâna Sfântului Apostol Andrei de o delegație a Bisericii Ortodoxe Române. Ea a fost adusă în țară cu prilejul sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului.
După Învierea lui Isus și Pogorârea Duhului Sfânt, toți apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. Apostolii s-au întâlnit, au tras la sorți pentru a vedea unde va fi trimis fiecare să propăvăduiască Cuvântul Domnului.
Se spune că Sfântului Andrei i-a revenit Scytia, adică Dobrogea de astăzi. Mai întâi, Sfântul Apostol Andrei a mers cu fratele său, Sfântul Apostol Petru, prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de astăzi, ajungând în Scytia, unde a stat mai multă vreme. El și-a continuat apoi misiunea de propovăduire a Evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.
Unde a locuit Sfântul Andrei
Se crede că Sfântul Andrei a locuit, cât timp a fost pe teritoriul românesc, într-o peșteră aflată la patru kilometri sud-est de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. Aici se află o biserică, în care într-o nișă, este un pat scobit initial în piatră despre care tradiția spune că pe el se odihnea apostolul Andrei.
În anul 1944, această Peșteră a fost transformată într-o biserică, însă la scurt timp după aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o. De abia în 1990, biserica a fost refăcuta și redată cultului.
Pentru că Sfântul Andrei a locuit acolo, peștera îi poartă numele și este vizitată și astăzi. În această peşteră, pentru prima oară în zona Dobrogei de astăzi, s-a săvârşit frângerea pâinii, forma primară a Sfintei Liturghii.
La Mulți Ani celor care își serbează azi onomastica. Al cui ocrotitor mai este Sfântul Andrei
Deci Sfântul Andrei este patronul spiritual al românilor și pe această cale urăm La Mulți Ani tuturor celor care îi poartă numele și derivate.
Dar Sfântul Andrei nu este cunoscut a fi doar Ocrotitorul României, ci și al Spaniei, al Siciliei, Al Greciei și al Rusiei. El este patronul orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.De asemenea, Andrei este sfântul ocrotitor și al Ciprului și Ucrainei, dar şi al Scoţiei și al câtorva regiuni sud-americane. Cum ar fi ocrotitor al Insulei columbiene San Andres, menţionată de Cristofor Columb în expediţiile sale, şi al insulei Barbados, care îşi sărbătoreşte independenţa pe 30 noiembrie, de ziua Sfântului.
De menționat faptul că ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, este motiv de sărbătoare pentru sute de mii de români care poartă numele de Andrei, Andreea și alte derivate.