De ce ei? Cum s-a MANIFESTAT epidemia în anumite locuri din Franța
Patru economişti francezi au reuşit să demonstreze că epidemia de Covid-19 ucide înainte de toate şi de o manieră importantă, persoanele cele mai sărace.
Mai exact, un studiu francez scoate în evidenţă excesul de mortalitate din cauza epidemiei de coronavirus în comunele cele mai modeste. Acolo unde există suprapopularea locuinţelor şi natura locurilor de muncă ocupate de cei care locuiesc în aceste commune, după cum se arată într-o anchetă marca Le Monde, relatată de către corespondentul RFI România la Paris. Autorii arată, pentru prima dată, printr-un studiu sistematic, excesul de mortalitate provocat de epidemie în municipalităţile cu veniturile cele mai mici.
88% în comunele sărace
Pentru a studia impactul maladiei, rezultatele testelor nu ar fi fost suficiente şi nici măcar decesele atribuite coronavirusului, potrivit Le Monde. INSEE – Institutul naţional de statistici şi studii economice, publică săptămânal datele privind mortalitatea la nivel municipal şi, în particular, supramortalitatea în 2020 faţă de precedenţii doi ani. „Aceste date le-am combinat cu venitul median din fiecare comună situată în zona urbană”, au precizat autorii studiului. Rezultatele analizei sunt spectaculoase: în trei sferturi din comunele franceze considerate cele mai înstărite, excesul mediu de mortalitate din cauza Covid-ului este de 50% pe anul în curs. În sfertul de comune cele mai sărace din Franţa, acest exces de mortalitate atinge 88%!
Ținta pandemiei
Economiștii au încercat să vadă de ce săracii sunt o ţintă privilegiată a coronavirusului. Răspunsul a venit repede: cei care se îngrămădesc în locuinţe – adică suprapopulaţia din anumite apartamente – şi natura locurilor de muncă ocupate de respectivii – gen casieriţe, infirmieri, agenţi de securitate sau poliţişti – explică până la 60% din supramortalitate
Apoi, cercetătorii au comparat datele între zonele în care virusul a circulat cel mai mult şi cele unde a fost mai puţin prezent. Astfel, s-a constatat că în zonele verzi, comunele sărace şi bogate au înregistrat o supramortalitate limitată şi cu cifre comparabile. In schimb în zonele roşii, acolo unde virusul a fost extrem de agersiv, tributul plătit de săraci este incomparabil mai mare.
În urma acestor comparaţii – comune bogate versus comune sărace, 2020 contra 2018-2019 şi zone infectate versus zone puţin contaminate – s-a relevant că epidemia de Covid-19 nu doar că i-a lovit pe bătrâni, pe cei cu comorbidităţi şi pe membri minorităţilor, dar a fost dură şi cu oamenii cei mai amărâţi, mai săraci.