De ce interesul BAAR este să crească valoarea polițelor RCA: încasează automat 5,5% din fiecare poliță! Unde se duc banii?
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) solicită public Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) și Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să facă publice bugetele BAAR pentru ultimii 5 ani și modul în care au fost cheltuite anual sute de milioane de lei. BAAR a încasat doar în anul 2021 aproximativ 330 milioane de lei din banii asiguraților RCA. Vrem să știm cum au fost cheltuiți acești bani, care depășesc bugetul anual al ASF.
BAAR este organizația asiguratorilor care vând RCA și care nu ratează niciun prilej pentru a susține interesele societăților de asigurări, cel mai adesea în detrimentul consumatorilor. Biroul cheltuie aceste sume exorbitante în fiecare an, fără a prezenta public și transparent un raport financiar și nici modul de atribuire a unor contracte multianuale, în valoare de zeci de milioane de lei.
Românii ar trebui să știe că 5,5% din valoarea fiecărei polițe RCA este virată automat către bugetul BAAR – deci interesul BAAR este ca valoarea poliței să fie cât mai mare!
BAAR este o organizație extrem de netransparentă în privința modului de cheltuire a sumelor încasate și ale cărei ieșiri publice sunt exclusiv în favoarea societăților de asigurări care vând RCA. Mai mult, BAAR a practicat mulți ani „OMERTA” în privința prăbușirii multor asiguratori precum Astra Asigurări, Carpatica Asigurări, și ultima – City Insurance, fiind în același timp cunoscută în toate instituțiile din România (ASF, Parlamentul României, Consiliul Concurenței, Guvern, etc.) pentru “lobby”-ul făcut în favoarea asiguratorilor care vând RCA în România. Însă un lucru pe care poate nici Parlamentului României și nici Direcția Națională Anticorupție (DNA) nu îl cunosc, este că această organizație a fost notificată încă de la începutul anului 2018 de Consiliul Birourilor de Carte Verde de la Bruxelles, cu privire la datoriile neachitate de peste 50 de milioane de euro pe care societatea City Insurance le avea încă de acum 4 ani în afara României.
Ce a făcut concret BAAR, instituția care cheltuiește sute de milioane de lei anual din banii asiguraților români, cu aceste informații primite în repetate rânduri? A sesizat vreun organ de cercetare penală, cu privire la datoriile City Insurance? A sesizat ASF în legătură cu acest aspect? Dacă da, ASF ce măsuri a luat?
A avut BAAR vreo declarație publică în care să tragă vreun semnal de alarmă cu privire la iminenta intrare în faliment a City Insurance, din cauza datoriilor uriașe pe care societatea de asigurări le înregistra încă din anul 2008? A publicat vreodată BAAR modul în care își cheltuie an de an bugetul?
Conform ultimului raport de activitate publicat de ASF, Autoritatea a înregistrat în anul 2020 venituri în cuantum de aproximativ 186 milioane lei, în timp ce Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România a avut în anul 2021 un buget de peste 300 de milioane de lei, așadar semnificativ mai mare decât cel al ASF.
BAAR nu a publicat niciodată modul în care organizația cheltuie anual aceste sume uriașe (mai mari decât bugetul ASF – autoritatea care îi supraveghează activitatea) și nici nu a explicat vreodată de ce a tăcut în mod complice atunci când a fost informat, în repetate rânduri, de către instituțiile europene, cu privire la gravele probleme ale societăților de asigurări intrate ulterior în faliment, ultima fiind chiar City Insurance.
Solicităm urgent explicații publice din partea ASF și din partea BAAR, atât cu privire la modul total netransparent în care sunt cheltuite sume exorbitante din banii asiguraților RCA, fără a fi anunțate licitații publice pentru diverse contracte multianuale de servicii precum cele IT sau altele contractate, de către BAAR, cât și cu privire la pasivitatea manifestată ani la rând față de “ingineriile” financiare de peste un miliard de euro care i-au prejudiciat grav pe șoferii și cetățenii români!
Reamintim faptul că:
- Bugetul de venituri și cheltuieli al BAAR, atât preliminar, cât și execuția acestuia, se aprobă de către ASF;
- ASF exercită atribuții de supraveghere în ceea ce privește competentele BAAR.
“Cum să ai un buget aproape dublu față de cel al ASF, având doar câteva zeci de angajați, și să-ți permiți să susții public că prețul RCA este echivalentul a 2 covrigi, în condițiile în care prețul acestui produs obligatoriu a crescut cu 250% în 9 luni? Cum sunt cheltuite aceste sume fabuloase, an de an? Șoferii români, care contribuie la formarea bugetului BAAR cu sute de milioane anual, trebuie să mai știe că despăgubirile pentru daunele externe sunt plătite de BAAR din banii noștri, către păgubiții cetățeni străini (tot membri UE). Pentru aceștia, BAAR achită întotdeauna despăgubirile integral și la timp, în schimb, pentru păgubiții din România, plățile se fac după bunul plac al asiguratorilor și al FGA (asta dacă nu sunt chiar refuzate). BAAR nu are afaceri proprii, nu produce plusvaloare, BAAR doar cheltuiește anual sute de milioane de lei din banii românilor, în cel mai netransparent mod posibil!” – a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.