De ce interzice OnlyFans conținutul sexual explicit
OnlyFans, celebrul site cu conținut foto și video pentru adulți, generat de useri, a anunțat că va interzice clipurile cu conținut sexual explicit începând din 1 octombrie.
Decizia vine în urma presiunii puse de bănci și a altor parteneri de business, dar și după ce o anchetă a arătat că site-ul este prea indulgent cu unele conturi care au încălcate de mai multe ori regulile și nu le-au fost fost aplicate sancțiuni.
„De câțiva ani, viața noastră s-a mutat online și atunci acolo au loc și întâlnirile și prieteniile și toată viața noastră este practic online. Este mult mai la îndemână să stea persoana acasă și să vizioneze aceste filme”, a explicat psihologul Mihaela Gabriela Colesniuc.
Nici vedetele nu sunt străine de acest site, iar unele câștigă sume impresionante de pe urma fanilor care se abonează la conținutul lor. Modelul american Blac Chyna conduce în topul listei. Are peste 16 milioane de followers și încasează lunar aproximativ 20 milioane de dolari.
Ea este urmată de Bella Thorne, cu 11 milioane de dolari pe lună, iar pe podium mai urcă și artista Cardi B care încasează aproximativ 10 milioane de dolari.
Site-ul a fost lansat în anul 2016 și găzduiește două milioane de creatori de conținut. Acesta le oferă creatorilor libertate și nu sunt constrânși de anumite subiecte. Compania stă foarte bine și la capitolul finanțe. A generat în 2020 vânzări de 2 miliarde de dolari și are aproximativ 130 de milioane de useri.
Abonamentele variază între 4,99 de dolari și 49,99 dolari pe lună, iar creatorii de conținut păstrează aproximativ 80% din venituri. Popularitatea a explodat în perioada pandemiei.