„De ce ne urăsc atât de mult rușii?”. Mărturiile oamenilor care își pun această întrebare
Bucea era o suburbie în plină creștere la nord-vest de Kiev, un oraș cu o viață confortabilă, cu complexe rezidențiale și case, înconjurate de păduri. Astăzi, Bucea este un sinonim al groazei cunoscut în întreaga lume, potrivit Kyiv Independent.
Înfrângerea Rusiei în Bătălia de la Kiev și retragerea sa rapidă ulterioară la sfârșitul lunii martie au scos la iveală multe lucruri. Bucea este acum scena celui mai grav masacru comis pe continentul european în secolul XXI.
În cele aproape șase săptămâni petrecute sub ocupația rusă, locuitorii au declarat că au fost supuși perchezițiilor, jafului, torturii și executării sumare. Mai mult de 400 de cadavre au fost adunate din regiunea Kiev și supuse analizei criminalistice, începând cu data de 3 aprilie, potrivit procurorului general Irina Venediktova.
Un muncitor din Buceda care a ajutat la recuperarea cadavrelor și s-a prezentat ca Serhiy, a declarat pentru Kyiv Independent pe 5 aprilie că a văzut peste 300 de persoane. Oficialii Bucea au adăugat că ar putea fi alte zeci de persoane în reședințele locale și în pădure.
De ce? Pentru că suntem o națiune?
„De ce ne urăsc atât de mult?”, a strigat Halina Opalat, stând lângă ruinele unui complex rezidențial. “De ce? Pentru că suntem o națiune? Acesta era cândva un oraș atât de frumos. Acum este înspăimântător să te uiți la el. Mă doare sufletul”, spune femeia.
Orașul e plin de morminte improvizate ici și colo, povestește și Vladislava Liubarets, o profesoară de 51 de ani.
Au stat aproape tot timpul ascunși
„Mulți, foarte mulți oameni au dispărut. Aici, în Bucea, rușii au luat mâncare, bijuterii, iar oamenii au renunțat la tot pentru a rămâne în viață. Primul lucru pe care ni l-au luat au fost telefoanele. I-au obligat pe oameni să-și omoare păsările din curte, iar, dacă refuzau, înceapă ei să tragă în găini și apoi le luau. Pentru multe femei în vârstă de aici, păsările erau singura lor speranță de a supraviețui”,a declarat profesoara.
Oamenii mai povestesc că unii dintre soldați împușcau pe loc, fără avertisment sau fără să ceară vreun document, în timp ce alții nu se atingeau de civili.
Majoritatea supraviețuitorilor au stat aproape tot timpul ascunși pentru a scăpa…