De ce nu intră România în Schengen
De ce nu intră România în Schengen reprezintă o temă actuală și îndelung comentată, pe scară largă. Iată că trei lideri europeni au scris un articol comun despre Schengen şi despre visul României şi Bulgariei de a trăi fără graniţe. Vis ce s-a transformat într-un adevărat „purgatoriu perpetuu”.
Cei trei sunt Iratxe Garcia Perez, președintele Grupului S&D în Parlamentul European, Dan Nica, liderul delegației române în Grupul S&D, şi Petar Vitanov, liderul delegației bulgare în Grupul S&D.
Pentru România și Bulgaria acest vis nu este încă o realitate. Dimpotrivă, procesul de aderare la zona de liber acces s-a transformat într-un coșmar fără sfârșit pentru cele două state aflate la granița externă a UE.
Săptămâna trecută s-au împlinit 11 ani de când diverse guverne se opun aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Ambele state îndeplinesc de o lungă perioadă de timp toate etapele procesului de evaluare pentru aderarea la spațiul de liberă circulație, conform prevederilor de aderare la Spațiul Schengen. Cu toate acestea, în pofida apelurilor repetate din partea Parlamentului European, procesul de aderare a fost întârziat nejustificat, ani de-a rândul, din motive ce nu au nicio legătură cu managementul responsabil și durabil al frontierelor externe ale UE”, au scris cei trei lideri europeni.
Ei au mai adăugat că, deși ambele state au făcut toate demersurile ca să adere la spațiul Schengen, mai bine de zece ani mai târziu, România și Bulgaria încă așteaptă. An după an, eforturile celor două țări sunt ignorate. Fără niciun motiv obiectiv, România și Bulgaria sunt ținute la ușă de prea mult timp. Răbdarea are limite. Guvernele UE nu mai pot continua să trădeze valorile Uniunii – coeziunea și solidaritatea.
De ce nu intră România în Schengen: Există Guverne care încă se opun
„Europa a fost pusă la încercare pe fronturi multiple în ultimii ani. Inițial, s-a confruntat cu o puternică criză financiară; urmată de pandemia COVID-19, iar acum atacul Rusiei asupra Ucrainei are multiple efecte negative, printre care și creșterea prețului la energie. Statele de la granița UE cu Ucraina au dat și dau dovadă de solidaritate fără precedent în gestionarea influxului de refugiați. Acele Guverne din Consiliul European care încă se opun aderării României și Bulgariei la Schengen trebuie să renunțe acum la standardele duble și să dea dovadă de același spirit de solidaritate”, mai notează cei trei.
Ei mai evidențiază că Europa își va reveni din criză doar dacă este unită. Trebuie să acordăm statelor membre cea mai bună șansă pentru acest lucru, făcând uz de toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen va contribui la creșterea activității economice și poate asigura angajaților salarii mai bune. Va elimina controalele vamale pentru pasageri și mărfuri și va reduce timpii de așteptare la graniță, transformând imaginile din vamă, cu cozi interminabile, în niște amintiri neplăcute.
„Orice nouă amânare ne va costa pe toți – atât în ceea ce privește securitatea cât și în ceea ce privește bunăstarea. Nu numai că ar rămâne constante costurile specifice neapartenenței la spațiul Schengen, dar ar crește și riscul neîncrederii în angajamentele politice asumate de Uniunea Europeană.
În momentul de față, Europa trece prin vremuri de incertitudine. Cu un război la granițe, ne confruntăm cu întreruperi semnificative în lanțurile de aprovizionare. Euro-scepticismul crește. Partidele de extremă dreapta își fac loc la guvernare în țări precum Suedia și Italia, cu scopul de a dezbina Europa. În același timp, avem șansa de a întări sentimentul pro-European, pentru o întreagă generație, în România și Bulgaria. Dar mai multe promisiuni neîndeplinite vor conduce exact la un rezultat contrar”, argumentează liderii europeni.
De ce nu intră România în Schengen: Nu trebuie adâncite diviziunile
De aceea social-democrații au ca scop redirecționarea atenției UE spre acest subiect și au pus extinderea spațiului Shengen pe agenda Parlamentului European în octombrie.
Intenționăm să folosim toate mecanismele de responsabilizare și monitorizare pentru a solicita Statelor Membre să înceteze să se ascundă după diferite pretexte și să elimine controalele la graniță pentru România și Bulgaria. Acest Parlament European are datoria de a reprezenta toți cetățenii europeni, din fiecare stat membru. Trebuie să reamintim constant liderilor UE ca au o datorie similară – de a se asigura că visul românilor și al bulgarilor de a intra în Spațiul Schengen devine o realitate – cât mai repede!”, conchid cei trei lideri europeni sus menționați.