De ce nu mai iese în stradă societatea civilă din România?

S-au întâmplat atâtea nenorociri în ultima vreme, încât te-ai fi așteptat ca străzile să geamă de oameni.

Explozii, bubuieli, drogați criminali, Crevedia, mame care mor implorându-i pe medici să fie salvate, atentat grav la avuția mediului privat, iar mai nou, un mare jupânache pesedist care înghesuia în portbagaj mai mulți bani decât toate economiile rezidenților din județul Vaslui, strânse la un loc.

Nu, serios, în vremurile bune, când societatea civilă din România încă mai mișca ceva, era suficient să se întâmple un sfert din ce s-a întâmplat în ultimele 3 luni și oamenii ar fi fost în stradă. Imediat după Crevedia, însă, când am fost în Piața Victoriei, acolo erau fix 150 de oameni, și ăia amărâți și speriați. 

Ce s-a întâmplat între timp? Unde au dispărut oamenii despre care Mircea Badea spunea că sunt „tineri frumoși și liberi”?

Ei bine, spre bucuria lui Mircea Badea, a cărui părere oricum nu e foarte importantă, societatea civilă românească a colapsat pur și simplu. Ceea ce a început, cu aproximație, în zorii anilor 2000 prin mișcarea Salvați Vama Veche (2003) și Asociația Salvați Bucureștiul (2008), asta ca să marcăm niște repere în timp, pare că acum nu mai are nicio continuitate, sau oricum nu una care să conteze.

Se fac, e drept, din când în când, niște campanii cu bannere colorate și niscai vorbe deștepte în social media, dar cam atât. Societatea civilă din România nu mai are forța să adune la un loc 3-400 de oameni, iar asta e de-a dreptul îngijorător, și nu pentru că Mircea Badea ar putea face infarct, ci pentru că o societate unde nimeni nu are nimic de reproșat guvernanților, e ori perfectă (ceea ce nu e cazul în România), ori pur și simplu muribundă.

Care să fie explicațiile, așadar, pentru această letargie aflată în pragul decesului?

Ei bine, una dintre explicații e simplă, ține de cauze naturale și se referă la faptul că generația respectivă a îmbătrânit. Exact, generația care și-a tocit pingelele pe străzi făcând marșuri ca să împiedice exploatarea de la Roșia Montană și, ulterior, a dat năvală în Piața Victoriei ca să oprească OUG 13, s-a transformat în niște băbăciuni. Și asta n-ar fi nimic, dar mai sunt și niște băbăciuni care s-au dedulcit la bani și viață bună, prin urmare n-au nicio motivație să mai iasă în stradă, decât, cel mult, una foarte abstractă, care devine concretă numai dacă face pe undeva atingere cu intersele lor personale.

O altă explicație este că din rândurile acestei generații au apărut politicieni care au fost validați, au intrat în mainstream cum se spune, iar un astfel de exemplu este nimeni altul decât Nicușor Dan. Omul care era în procese interminabile cu cei care atentau la clădirile de patrimoniu și la spațiile verzi, a ocupat scena principală, prin urmare, și-au spus mulți, dacă asta a fost posibil, dacă omul ăsta respins ani în șir de sistem a devenit ditai primaru de capitală, ce rost mai are să ieșim în stradă? Ai noștri au ajuns la putere, sunt la butoane, de aici și faptul că nu mai avem nevoie una-două să luăm străzile cu asalt de câte ori se întâmplă ceva. Și asta nu că nu s-ar întâmpla des.

Un alt motiv pentru care generația amintită nu iese în stradă este însă și senzația de deznădejde profundă pe care au încercat-o foarte mulți în momentul când au văzut că figuri politice pe care le credeau îngropate de ceva vreme în negura istoriei politice postdecembriste, sunt catapultate, iar și iar, la putere. Un astfel de exemplu este Victor Ponta, parașutat în mod ocult printre sfetnicii actualului cabinet și, bineînțeles, Gabriel Oprea, care, după ce a fost achitat în speța polițistului Bogdan Gigină, a anunțat, senin, că el se întoarce în politică. Ce să mai facă, prin urmare, societatea civilă despre care făceam vorbire, pe deasupra și îmbătrânită, cum spuneam, și dedulcită la bani? Pe bună dreptate, de ce să mai ieși în stradă când vezi că orice ai face lucrurile se întorc în același punct?

De asta, prin urmare, nu ies românii în stradă, deși motive ar fi, cum spuneam, suficiente? Parțial de asta, dar, din păcate, e un adevăr trist, și pentru că din spate nu mai vine nimeni, generația TikTok neavând preocupări precum ieșitul în stradă. Generația TikTok nu are decât preocuparea de a asculta manele pe această rețea socială, prin urmare, singurul lucru pentru care îi văd manifestând este interzicerea manelelor. Iată, așadar, o combinație fatală pentru peisajul socio-politic de la noi, în care bătrânețea, validarea unor figuri politice, sentimentul de futilitate și superficialitatea extremă a unei generații noi și-au dat mâna pentru a face liniște în România. Exact, liniștea aia, despre care noi, ăștia mai bătrâni, ne aducem aminte că Ion Iliescu o cerea cu insistență în anii ’90.

Ghinion, cum ar spune Iohannis.