De ce o dobândă de 4 la sută, în euro, ar putea fi mai avantajoasă decât una de 6 la sută, în lei (Analiză)

Orice deponent, care are intenția să deschidă un depozit de economii, la o bancă comercială, se va întreba, de ce o dobândă de 4 la sută, în euro, ar putea fi mai avantajoasă, față de una de 6 la sută, în lei.

Deși beneficiază de garanția integrală a statului, indiferent de suma plasată și de fapul că câștigurile nu sunt impozabile, precum în cazul depozitelor, titlurile de stat în lei și euro domină competiția cu produsele bancare de economisire, în ciuda perceptiei răspândite, că randamentul oferit și riscul asumat sunt direct proporționale.

Din 2018 populația are din nou acces la tilurile de stat în lei, prin intermediul programului Tezaur (titlurile în valoare nominală de 1 leu sunt disponibile prin Trezorerii și Poștă, fară limita minimă de sumă investită), iar din anul 2020 vorbim de programul Fidelis (titluri de stat în lei și euro listate la bursă, valorile nominale fiind de 100 lei și 100 euro, suma minimă investită 5.000 lei/1.000 euro).

12:14, 02.07.2024 • Advertoriale

Efectele măsurilor PSD: românii o duc mai bine și revin la credite cu dobânzi decente

22:39, 06.06.2024 • ECONOMIE

Semne de revenire economică și scădere a inflației, în zona euro. BCE reduce dobânda cheie

Statul garantează integral acest plasament, un avantaj față de depozitele bancare uzuale unde garanția reprezintă echivalentul a 100.000 euro per deponent/bancă (se pot plasa însă sume de 100.000 euro la mai multe bănci având deci acoperirea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar pentru fiecare).

În plus, dobânda titlurilor de stat nu se impozitează indiferent de câștigul cumulat din dobânzi. În cazul depozitelor bancare impozitul pe dobândă este de 10 la sută (reținut la sursă) iar în plus, poate fi achitat și CASS în anumite condiții (dacă dobânzile încasate plus veniturile extrasalariale depășesc 6 salarii minime brute pe țară), deci încă 10 la sută.

Cu toate acestea, deși titlurile de stat sunt garantate indiferent de valoarea plasamentului și dobânzile nu sunt impozabile, randamentul oferit de acestea depășește majoritatea ofertelor bancare pentru depozitele la termen.

Comparația titluri de stat-depozite din perspectiva radamentului Ultima emisiune de titluri Tezaur (derulată între 10 iunie și 4 iulie) a avut dobânzi de 6 la suă, la un an și 6,85 la sută, la 3 ani. Ultima emisiune Fidelis (18-28 iunie) a avut dobânzi în lei de 6 la sută, la un an, 6,85 la sută, la 3 ani și 7 la sută, la un an pentru donatorii de sânge.

În euro, dobânzile au fost 4 la sută, la un an și 5 la sută, la 5 ani.

Care este oferta băncilor pe scadente comparabile?

Potrivit conso.ro, sunt doar 5 bănci care să propună dobânzi de cel puțin 6 la sută, la scadența de un an.

Acestea sunt TBI Bank (7 la sută Depozitul Simplu, online), ProCredit Bank (6,45 la sută, depozitul online), First Bank (6,2 la sută depozit Star, în sucursală), Intesa Sanpaolo Bank și Patria Bank (6 la sută, depozite online).

Dacă ținem cont și de impozitul pe dobândă, numărul băncilor care să ofere un căștig net comparabil cu titlurile de stat în lei la un an se reduce la una singură (TBI Bank) iar dacă am introduce în ecuație și CASS-ul nu ar mai fi niciuna.

Evident, donatorii de sânge nu au rival din start pentru plasamentele în titluri de stat la un an.

La 3 ani, cele mai bune oferte ale băncilor sunt la TBI Bank (5,95 la sută, depozitul Simplu online), First Bank (5,9 la sută, depozitul Star) și Intesa Sanpaolo (5,75 la sută, depozitul online).

Diferența față de oferta Finanțelor, unde dobândă este 6,85 la sută, la 3 ani, neimpozabilă, este evidentă.

La euro, cele mai bune plasamente bancare la 1 an sunt la Intesa și ProCredit (3,5 la sută, depozitul online și depozitul Pro Save), urmate de OTP Bank cu 3,45 la sută (depozitul online), bancă preluată de Banca Transilvania.

Nicio concurență, deci, pentru titlurile de stat la un an unde dobânda neimpozabilă este de 4 la sută.

Iar la 5 ani, ofertele băncilor sunt sublime ,dar cam lipsesc cu desăvârșire, astfel încât titlurile de stat cu scadența mai lungă nu au alternative în curtea băncilor.

De ce se întâmplă acest fenomen, cum se ajunge ca produsele care beneficiază de cea mai acoperitoare garanție și cel mai dulce regim fiscal să fie și cele mai atractive?

Răspunsul trebuie căutat în lichiditatea care a inundat sistemul bancar în ultimul an, băncile aducând de la începutul anului, în medie, între 44 și 61 miliarde lei zilnic la BNR în facilitatea de depozit (dobândă de 6 la sută), astfel încât nu sunt prea interesate să atragă deponenții cu oferte competitive dar și în foamea de bani a statului care caută să își diversifice pe termen lung sursele de finanțare.

Salt în timp – 2024 seamănă cu 2009?

Din 2020, când cursul mediu leu-euro a fost de 4,8 lei, leul a părut foarte sigur în fața euro, cotațiile  oscilând în jurul a 4,9 lei/euro. În tot acest timp deficitul de cont rămâne ridicat, deficitul bugetului public a tot urcat, ca și datoria publică iar dezechiibrele acumulate încep să amintească de anii 2007-2008. Atunci percepția publicului era foarte bună, leul nu bătea pasul pe loc ba chiar se aprecia față de euro (până la 3,3 lei/euro) iar românii erau invitați să cumpere imobiliare din SUA unde începuse criza subprime.

Destul de repede am ajuns însă la împrumutul de la FMI, depreciere de curs, tăieri de venituri de la bugetari și creșterea TVA. Se va repeta povestea?

Deocamdată autoritățile șoptesc câte ceva, timid, pe la colțuri despre o înăsprire a fiscalității în 2025, dar anul electoral reprezintă cea mai puternică frană în acest sens așa că dimensiunea lor reală o vom afla de anul viitor.

Cum România nu a trecut încă la euro, ajustările interne pot implica pe lângă reducerea cheltuielilor bugetare și o creștere a impozitelor pe proprietate și taxelor pe consum dar și o depreciere a leului care a fost folosită și la precedenta criză. Acum creditarea este esclusiv în lei iar o depreciere a leului ar genera mai puține riscuri pentru sistemul bancar că în 2009-2010.

Să sperăm că anul viitor peste dezechilibrele interne nu se va mai suprapune o criză externă care să le amplifice.