De ce România nu aplică model german de administrație locală?

Până în 1989, oamenii se împărțeau în trei categorii: oameni buni, oameni răi și șoferi. După 1990, oameni se împart tot în trei categorii: oameni buni, oameni răi și primari. Practic, suntem țara primarilor, unde din patru în patru ani, oricine are 23 de ani și domiciliul pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale unde candidează poate fi ales primar. La ora actuală, România are 41 de președinți de consilii județene, 3.180 de primari, 40.022 de consilieri locali și 1.338 de consilieri județeni. Astfel, potrivit datelor furnizate de Ministerul Dezvoltării, țara noastră are 320 de orașe, dintre care 82 sunt municipii, și 2.860 de comune care includ vreo 13.285 de sate. Însă, Institutul Național de Statistică (INS) ne-a anunțat că, în 2018 , existau în România 105 comune cu sub 1.000 de locuitori, 626 comune – sub 2.000 de locuitori și 1.652 comune cu sub 5.000 de locuitori, unde locuiau circa 5,3 milioane de persoane. Practic, reiese că 15% din localitățile României au mai puțin de 1.500 de locuitori. În plus, mai sunt 22 de orașe cu mai puțin de 5.000 de locuitori.

Dar, realitatea din administrația locală este una dezastruoasă: România are cea mai mare cheltuială cu administrația efectivă: 3% din PIB, la egalitate și pe primul loc cu Ungaria. Însă, avem și un număr de 651 de comune din România, adică 23%, care nu au avut în anul 2022 venituri proprii nici măcar pentru a plăti salariile. Și la acest capitol a excelat Vasluiul, unde 57, adică peste 70% din totalul de 81 de comune din județ, s-au aflat în această situație disperată. De asemenea, bugetele a 412 comune, ceea ce reprezintă 15% din primăriile rurale din România, au consemnat venituri proprii mai mici decât subvențiile primite de la bugetul central. Elocvent este în acest sens faptul că în 2020, Guvernul a plătit 1,3 miliarde de lei pentru salariile administrațiilor locale care nu colectau venituri nici cât să-și acopere cheltuielile administrative. Tot din statisticile oficiale mai reiese faptul că în administrația locală sunt angajate 466.000 de persoane, dintre care aproximativ 150.000 sunt salariați din educație și sistemul public de sănătate. Așadar, circa 315.000 de persoane lucrează în aparatul administrativ local – primării, consilii județene și instituții subordonate. Practic, majoritatea primăriilor par să nu aibă un sens administrativ, ci doar să funcționeze, cu bani de la buget, ca agenții electorale. Asta pentru că nu au bani nici măcar pentru plata propriilor salarii- ceea ce înseamnă că nu administrația e făcută pentru cetățeni, ci cetățenii sunt făcuți pentru a justifica existența acestor entități de profit politic. Și atunci ce este de făcut? Foarte simplu. Să se aplice modelul german de administrație locală. În Germania pot să existe primării și pentru 100 de locuitori dar și pentru un milion de oameni, dar cu o singură condiție: doar maxim 30% din veniturile comunității provenite din taxe și impozite pot fi utilizate pentru funcționarea unei primării. Asta înseamnă că poți avea o mulțime de funcționari sau doar trei-patru, dar cheltuielile cu aceștia să nu depășească 30% din veniturile încasate sub formă de taxe și impozite de la comunitate. Dacă s-ar aplica model german de administrație locală și în România, ar dispărea poate circa 1.500-2.000 de primari, câteva zeci de mii de consilieri și vreo 200.000 de funcționari. Atunci se pune întrebarea firească: De ce nu s-ar putea aplica și în România modelul administrativ care funcționează în Germania?