De ce și-au însemnat rușii tancurile cu „Z” și „V”
Nu puțini sunt cei care s-au întrebat ce înseamnă acel „Z” desenat pe vehiculele şi furgonetele blindate ruseşti care participă la invazia din Ucraina. Mai mult, există și numeroși ruși care și-au inscripționat chiar și mașinile cu acest semn, care pentru mulți pare să însemne simbolul „operaţiunii speciale militare” declanșate de Putin şi care are ca obiectiv „deznazificarea Ucrainei”.
În timp ce Occidentul îl consideră semnul sinistru al masacrului poporului ucrainean, pentru ruși, „Z” este un gest patriotic de sprijin pentru soldaţi şi pentru deciziile lui Putin, arată Mediafax.
Iar pe lângă miile de ruși care protestează la Sankt Petersburg sau la Moscova împotriva războiului, sunt și cetățeni care cred în propaganda lui Putin. Ei sunt cei care desenează semnul pe geamul din spate al maşinii, îl pictează pe dubă sau îl afişează cu mândrie pe trening în momentul ceremoniei de premiere, cum este cazul sportivului rus Ivan Kuliak.
Experţii militari sugerau în primele ore ale invaziei că „Z” și „V”, alt însemn de pe vehiculele militare ruseşti din Ucraina, erau semne de recunoaştere pentru batalioanele care participaseră anterior la exerciţiile din Belarus: „Z ” vine de la Zapad (vest) şi „V” de la Vostok (est).